Home / Banat / Bărbatul care a provocat incendiul violent de la Sub Margine a fost prins

Bărbatul care a provocat incendiul violent de la Sub Margine a fost prins

Așa cum au presupus echipele de intervenție solicitate prin apel la 112 în data de 15 martie la ora 02.00 pentru stingerea unui incendiu în satul Sub Margine, comuna Armeniș, focul a fost provocat intenționat. În urma sesizărilor, polițiștii din Caransebeș au început cercetările și au identificat persoana care, din răzbunare, cu intenție, a declanșat incendiul ce a distrus întreaga anexă și mai multe bunuri.
”Este vorba de un bărbat de 32 de ani din comuna Ciocani, jud. Vaslui, care a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.
Menționăm că, în momentul declanșării incendiului, în imobilul respectiv se aflau două persoane, iar incendiul a afectat substanțial imobilul”, a declarat IPJ Caraș-Severin.
Polițiștii mai informează că în continuare se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 253 din Codul Penal, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 16 martie, să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din Judecătoria Caransebeș cu propunere de arestare preventivă.

About editor editor

Check Also

Kunsthalle Bega anunță deschiderea sezonului expozițional cu solo showul

Laurian Popa Soft Objects Kunsthalle Bega Deschidere 17 aprilie 2021, 12.00 – 20.00  17 aprilie …

Lasă un răspuns