Home / CARANSEBEŞ / Incendiu puternic la Oraș

Incendiu puternic la Oraș

Două gospodării din Caransebeș au fost cuprinse de flăcări joi noapte. Pompierii care au ajuns la locul incendiului pe strada N. Titulescu au luptat 3 ore cu focul și a fost necesară decopertarea acoperișului uneia dintre gospodăriile afectate.

Pompierii au precizat că incendiul a izbucnit într-o anexă a uneia din cele două gospodării, iar din cauza faptului că a fost observat târziu, s-a extins la izolația termică a imobilului învecinat și apoi, prin stâlpul din lemn de susținere a cornișei, la acoperișul celei de-a doua

Din fericire nu s-au înregistrat victime, dar au fost distruse bunuri în valoare estimativă de 100.000 lei, fiind afectate acoperișurile ambelor gospodării și mai multe încăperi, precum și aparatură electrocasnică și izolația termică exterioară, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin, plt.maj. Magdalena Tocmelea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

About cristian.frant

Check Also

Elita luptelor româneşti vine la Reşiţa! Campionatele Naţionale de seniori au loc în weekend la Polivalentă

La o săptămână după Naţionalele de lupte juniori de la Bacău reintră în circuitul competiţional …

Lasă un răspuns