Prima Pagina / Banat / Intervenția pompierilor cărășeni pe perioada sărbătorilor

Intervenția pompierilor cărășeni pe perioada sărbătorilor

Odată cu apropierea Crăciunului, au început pregătirile specifice pentru întâmpinarea acestor sărbători în mod tradițional. Din nefericire, au început să se înmulțească și incendiile provocate de folosirea afumătorilor improvizate sau amplasate în magazii, șuri, remize, sub șoproane sau în apropierea materialelor combustibile.

În weekendul care s-a încheiat, pompierii reșițeni și membrii SVSU Ezeriș au intervenit timp de trei ore, în localitatea Soceni, pentru stingerea unui incendiu provocat  de  o afumătorie improvizată și amplasată necorespunzător. Incendiul a cuprins acoperișul locuinței, existând pericol mare de extindere la întregul imobil și la locuințele vecine. Au ars aproximativ 7 m3 de lemne și 10 tone de porumb depozitate în podul casei, au fost deteriorați pereții locuinței, iar tavanul de la afumătorie s-a prăbușit.

Cu o intervenție asemănătoare s-au confruntat în acest sfârșit de săptămână și pompierii caransebeșeni care au intervenit în satul Borlova, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o magazie, unde era improvizată o afumătorie, existând și în acest caz risc de propagare la întreaga locuință.

Intervenția pompierilor cărășeni a fost necesară și la Mehadia, unde un incendiu izbucnit la o anexă a pus în pericol întreaga locuință. Din fericire, pagubele au fost limitate la 7.000 lei, fiind salvate bunuri în valoare de 190.000 lei.

Pentru siguranța locuinței dumneavoastră, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin, vă reamintește cât de importante sunt măsurile de prevenire a incendiilor ce trebuie luate la nivelul fiecărei gospodării. Afumătorile trebuie construite din zidării de cărămidă și materiale incombustibile și trebuie amplasate indepedent de celelalte construcții din gospodărie.

About editor editor

Lasă un răspuns