În cea de-a treia zi a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, polițiștii au desfășurat activități de informare directă a cetățenilor cu privire la măsurile minime de autoprotecție pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale hoților, tâlharilor sau escrocilor.

În cadrul discuțiilor purtate cu cetățenii, polițiștii au urmărit familiarizarea acestora cu principalele moduri de operare a celor care fură din locuințe dar și cu cele mai folosite metode de înșelăciune la care recurg escrocii, înșelăciuni cărora le-au căzut victime și cetățeni din județul nostru.

Polițisții din cadrul formațiunilor de Ordine Publică împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Poliției de Transporturi Feroviare au transmis recomandări preventive și călătorilor care au tranzitat Gările din Municipiul Reșița, Caransebeș și Stațiunea Băile Herculane, în scopul diminuării riscului de a deveni victime ale furturilor din buzunare, poșete sau genți și a tâlhăriilor.

Întrucât acest tip de fapte penale care adug atingere patrimoniului au un impact deosebit asupra cetățenilor, în primul rând datorită prejudiciului cauzat, o atitudine preventivă a fiecăruia dintre noi este esențială, având menirea de a descuraja activitatea infracţională.

 

Leave a reply