Home / REŞIŢA / Semnături pentru introducerea cât mai multor blocuri în programul de reabilitare termică

Semnături pentru introducerea cât mai multor blocuri în programul de reabilitare termică

„Furtuna de ieri a făcut multe pagube materiale, dar și victime umane. Având în vedere ce s-a întâmplat în Timișoara sau în alte orașe, putem spune că am scăpat ușor, însă nu ne putem baza pe noroc la infinit.

Colegii de la Proiecte europene alergă să strângă semnături pentru introducerea cât mai multor blocuri în programul de reabilitare termică. Se finanțează din fonduri europene 55% din valoarea lucrărilor care includ anveloparea fațadelor, înlocuirea tâmplăriei vechi de la geamuri, dar și cea de pe casa scării, reabilitarea liftului, refacere interior casa scării și REFACERE INTEGRALĂ A ACOPERIȘULUI. Primăria contribuie cu 20% din valoare, iar beneficiarul lucrării cu 25%. O familie urmează să plătească pentru aceste lucrări 1000/1500 euro, în funcție de dimensiunea locuinței, iar după licitații această valoare sigur o să scadă. Știm că este o sumă care nu este la îndemâna oricui, de aceea am aprobat cu ajutorul consilierilor locali să susținem investiția integral din Bugetul local, iar cetățeanul să plătească o rată între 60 și 100 lei/ lună pe o perioadă de 5 ani (sumă care se va amortiza în urma reducerii costurilor la întreținere). Am avut multe întâlniri și discuții cu reprezentanții locatarilor, iar lipsa de interes arătată de aceștia mi-a lăsat un gust amar. Multe scuze și discuții inutile, o inerție generalizată, iar acest lucru este de neacceptat. Ne-am deplasat în teren și am constatat că modul în care majoritatea asociațiilor de locatari au înțeles să îngrijească imobilele de care răspund este unul lipsit de responsabilitate. S-au făcut lucrări fără autorizații de construcție și fără documentații tehnice, s-a preferat prețul cel mai mic, iar rezultatele se văd, la fiecare furtună zboară câte un acoperiș.

Informez încă o dată asociațiile de proprietari care au înțeles să nu respecte legea că sunt direct responsabile de această situație, președinții de asociații sau administratorii de blocuri au obligația de a le impune locatarilor măsuri pentru a intra în legalitate, iar în caz de accidente pot răspunde penal. În perioada imediat următoare, Primăria va inventaria lucrările făcute și va verifica dacă au fost realizate respectând normele tehnice de siguranță. În același timp, vom continua strângerea semnăturilor necesare pentru a putea depune cât mai multe proiecte spre finanțare și sper că fiecare cetățean în parte va înțelege importanța acestui demers.” declară primarul muncipiului Reșița, Ioan Popa.

About editor editor

Check Also

Ramna are un viceprimar ecologist

Consiliul Local Ramna, în ședința din 20 noiembrie, a avut, printer punctele de pe ordinea …

Lasă un răspuns