(MEDIAFAX) – Cele două persoane rănite în urma accidentului feroviar din Lugoj, o femeie de 80 de ani şi un bărbat de 89 de ani, au fost transportate în stare gravă la Spital.

Poliţiştii spun că cei doi au traversat calea ferată prin loc nepermis, iar în urma incidentului, circulaţia a fost blocată o oră. Ionuț Sârbu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că cele două persoane accidentate sunt în stare gravă, după ce au fost surprinse de tren când traversau calea ferată prin loc nepermis.

„Un bărbat de 89 de ani și o femeie de 80 de ani au încercat să traverseze calea ferată în zona străzii Ghiocelului din Lugoj, printr-un loc nepermis fiind surprinși și accidentați de un tren de marfă care circula pe ruta Lugoj-Caransebeș. În urma accidentului a rezultat rănirea celor două persoane, acestea fiind transportate de urgență la Spitalul Municipal Lugoj, în vederea acordării îngrijirilor medicale. Circulația feroviară a fost întreruptă aproximativ o oră, fără a se înregistra întârzieri de trenuri”, a spus Sârbu.

Potrivit acestuia, circulaţia feroviară a fost reluată, iar în continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Surse medicale au precizat că bărbatul rănit este în stare critică.

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a informat că trenul 80450 Timișoara – Caransebeș a accidentat două persoane în zona stației CF Lugoj, la o trecere pietonală improvizată.

Leave a reply