Femeia din imagini este bănuită de comiterea mai multor retrageri frauduloase de bani din bancomate prin folosirea fără drept a unui card furat. Persoanele care pot oferi informații despre persoana din fotografii sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

 

În cursul anului 2016, persoane cu identitate necunoscută au sustras portofelul unei femei în care se aflau mai multe bunuri personale și un card bancar ce a fost ulterior folosit pentru efectuarea de retrageri de numerar fără drept.

 

Persoana care apare în imagini este bănuită că ar fi folosit fără drept respectivul card bancar sustras pentru efectuarea de retrageri de numerar.

 

Semnalmente: femeie, păr lung, brunet, în vârstă de până în 20 de ani.

 

Persoanele care pot furniza informații ce pot conduce la identificarea sau depistarea acesteia sunt rugate să anunțe Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, la numărul de telefon 021.303.70.80, să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul 112.

Leave a reply