20 iulie 2017 marchează 18 ani de crime şi nedreptăţi împotriva practicanţilor Falun Gong
În noaptea de 20 iulie 1999, la adăpostul întunericului, conducerea comunistă din China începea măcelul împotriva practicanților Falun Gong. La ordinul liderului de atunci al Partidului Comunist Chinez, Jiang Zemin, zeci de mii de oameni au fost ridicați cu forța din casele lor și duși în închisori, și apoi, când nu a mai fost loc, pe stadioane. În perioada imediat următoare au fost arestați milioane de oameni care aveau un singur lucru în comun: practicau Falun Gong, o formă tradițională de qigong, profund înrădăcinată în tradițiile străvechi chineze, care are la bază câteva seturi de exerciții line, meditative, și un cod moral bazat pe principiile Adevăr, Compasiune și Toleranță.
Și totuși de ce au fost arestați acești oameni? În urma unei popularități crescânde, Falun Gong ajunsese să fie practicată de mai multe zeci de milioane de chinezi. Acest lucru a stârnit invidia dictatorului comunist Jiang Zemin care a hotărât să eradicheze această mișcare spirituală, convins fiind că persecuţia pe care o începea era menită să-i consolideze poziția de lider al Partidului și să-i etaleze puterea supremă. El înțelesese că oamenii care urmau principiile Adevăr, Compasiune și Toleranță nu mai puteau fi corupți.
Prigoana, odată începută, a generat un tăvălug de crime și atrocități, ce nu a mai putut fi oprit. În plus, date fiind costurile uriașe ale încarcerării, anchetării și reeducării în lagăre de muncă a milioane de oameni, partidul a implementat „soluția” comunismului de tip capitalist: organizarea unei industrii de prelevare de organe pe viu, de la deținuți, fără consimțământul acestora, care urmau să fie vândute pentru profituri uriașe.
18 ani mai târziu, în timp ce în China continuă crimele împotriva acestui grup de oameni pașnici, în restul lumii se continuă eforturile de a pune capăt acestor atrocități care au șocat lumea civilizată.
Susținere internațională
Potrivit multor voci din comunitatea internaţională, persecuţia împotriva practicii Falun Gong care are loc în prezent în China reprezintă unul dintre cele mai grave cazuri de încălcare a drepturilor omului existente la ora actuală în lume, dacă nu cel mai grav.
Într-o audiere care a avut loc pe 6 iulie a.c. în fața unei comisii a Parlamentului Irlandez, s-a pledat pentru instituirea unei interdicții de călătorie cetățenilor irlandezi care doresc să călătorească în China pentru transplanturi de organe.
Potrivit ultimului raport privind prelevarea de organe, în China se efectuează anual între 60.000 și 100.000 de transplanturi, sute de mii de prizonieri politici fiind exploatați și deseori omorâți pentru comercializarea organelor lor interne.
Jurnalistul de investigație Ethan Gutmann, un dedicat apărător al drepturilor omului, a declarat joi, 6 iulie, în fața comisiei parlamentare irlandeze pentru afaceri externe, că prizonierii de conștiință, inclusiv practicanți Falun Gong, sunt în continuare o țintă, fiind arestați și omorâți pentru organele lor.
„Doar China poate să facă rost de un ficat în 4 ore”, a declarat el adăugând că doar prin intermediul „unei ferme de ființe umane vii” poți avea acces la un ficat în numai câteva ore.
„Aceștia sunt în special prizonieri de conștiință, arestați fără o hotărâre judecătorească, şi care nu pot fi acuzați de nicio infracțiune majoră. Ei nu sunt violenți dar sunt trimiși la moarte.”
În ciuda aserțiunilor guvernului chinez potrivit cărora China nu mai practică transplanturile de la ființe umane vii, Gutmann a explicat că industria de transplant de 8-9 miliarde de dolari a Chinei „funcționează ca de obicei”.
Adresându-se aceleiași comisii, avocatul canadian de drepturile omului David Matas a solicitat ca guvernul chinez să-și pună la dispoziție pentru consultare publică registrele de transplant și a susținut că investigatorilor independenți din exterior ar trebui să li se permită accesul la dosarele pacieților din spitale și ale donatorilor de organe. Comitetului Internațional al Crucii Roșii ar trebui să i se acorde accesul în închisorile chineze, a adăugat Matas făcând apel la încheierea persecuției împotriva prizonierilor de conștiință, care includ practicanți Falun Gong, tibetani, uiguri și creștini.
La rândul său, Parlamentul European trece rezoluţia care se opune recoltării forţate de organe în China, respectiv Congresul american condamnă unanim recoltarea forţată de organe în China.
Astfel, în săptămâna 17 – 23 iulie a.c. mii de practicanți Falun Gong din întreaga lume, dar și susținători și simpatizanți ai acestora, vor comemora începerea celor 18 ani de crime și nedreptăți îndreptate împotriva celor asemenea lor, dar care trăiesc în China, printr-o serie de evenimente: marşuri, nopţi de veghe la lumina lumânărilor, precum şi apeluri pașnice în faţa consulatelor şi ambasadelor chineze pentru a cere oprirea persecuției din China şi pentru a cinsti memoria celor care şi-au pierdut deja vieţile din cauza persecuţiei.
În România
Practicanții din România se aliniază contextului internațional prin organizarea, joi 20 iulie, orele 18.00 – 20.00, a unui apel pașnic în fața Ambasadei Chinei la București, iar sâmbătă 22 iulie, orele 17.00 – 20.30, în Parcul Herăstrău din București (la intrarea dinspre Arcul de Triumf), publicul va avea ocazia să admire serenitatea străvechii practici Falun Dafa în exerciţiile prezentate publicului, și va putea să ceară încetarea recoltărilor forțate de organe de la prizonierii de conștiință (practicanți Falun Gong, tibetani, uiguri, creștini, avocați de drepturile omului, etc.) și să ajute astfel direct la terminarea crudei presecuții.
Organizatorii speră ca acțiunile lor din 20 și 22 iulie a.c. să se bucure de atenția societății civile, a reprezentanților clasei politice și a presei, și îi invită să li se alăture eforturilor lor paşnice de a pune capăt acestor atrocități ale secolului 21.
În era globalizării și a internetului, în care toți suntem interconectați, astfel de crime inimaginabile riscă să devină oricând un flagel ce poate afecta pe oricine.
Scurt istoric al persecuției
În anul 1992, practica Falun Gong a fost făcută publică de către domnul Li Hongzhi.
Inițial guvernul chinez şi-a arătat sprijinul faţă de practică, datorită beneficiilor aduse sănătăţii. Însă, odată ce numărul persoanelor care practicau Falun Gong a crescut la câteva zeci de milioane, fostul președinte al Chinei din acea perioadă, Jiang Zemin, a folosit această ocazie pentru a crea o campanie politică comunistă după modelul campaniilor politice create de predecesorul său Mao Zedong. Astfel de campanii politice au scopul de consolidare a puterii liderilor acestora, prin învrăjbirea populației împotriva unui segment al acesteia și, prin urmare, crearea unei structuri piramidale de teroare și represie.
Campania a început prin calomniere şi hărţuire. În 25 aprilie 1999, aproximativ zece mii de practicanţi s-au adunat în faţa sediului guvernului de la Zhongnanhai din Beijing, într-un protest paşnic, în tăcere, pentru a solicita eliberarea câtorva zeci de practicanţi arestaţi anterior pe nedrept. Premierul chinez de atunci, Zhou Rongzhi, care a fost privit de Jiang Zemin ca un rival politic, le-a promis rezolvarea situaţiei și a ordonat eliberarea celor deținuți. (Vedeți articolul: Apelul de la Zhongnanhai din 25 aprilie 1999 – o scuză pentru genocid)
Evenimentul mai sus menționat a fost folosit ca pretext pentru a escalada rapid campania politică și pentru lansarea unei persecuţii de o amploare fără precedent. Jiang Zemin a creat instituţia extralegală numită „Biroul 6-10”, cu misiunea de a coordona campania de represiune, pornind de la trei directive date de Jiang Zemin: „Distrugeţi-le reputaţia! Ruinaţi-i financiar! Eliminaţi-i fizic!”. Totodată, mass-media de stat a instigat la ură populaţia contra Falun Gong. Mii şi mii de practicanţi, cărora nu li s-a dat dreptul de a se apăra în justiţie, au fost aruncaţi în închisori, centre de îndoctrinare forţată şi lagăre de concentrare, supuşi torturilor fizice și psihice. În 2006, printr-o cercetare de pionierat, David Matas – avocat canadian specializat în drepturile omului – şi David Kilgour – avocat şi fost secretar de stat al Canadei – au dezvăluit atrocitățile, pe scară largă, de recoltare forţată pe viu a organelor de la prizonierii de conştiinţă Falun Gong. Această modalitate sinistră prin care guvernul chinez obţine profituri uriaşe de pe urma persecuţiei continuă şi astăzi, fiind tot mai amplu documentată. Pentru lucrarea de investigaţie intitulată Bloody Harvest (Recoltarea sângeroasă), cei doi autori au fost nominalizaţi, în 2010, la Premiul Nobel pentru Pace.