Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a afirmat că faptele ce vizează activitatea Tel Drum au mai făcut obiectul unoui dosar anchetat de Parchetul anticorupție, în anul 2010, la acel moment fiind dată o soluție de netrimitere în judecată.

„Nu am citit în mod special acel dosar. Nu pot să vă confirm sau să vă infirm dacă exista o legătura cu Liviu Dragnea”, a declarat procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în cadrul unui interviu acordat ziare.com.

Legat de acțiunile la purtător, Kovesi a subliniat că orice informație legată de bani și circuite financiare poate fi verificată, motiv pentru care acestea nu garantează nimănui că proprietarul lor nu poate fi identificat.

„Putem verifica multe, problema este că informațiile trebuie transformate în probe, pe care uneori le avem, uneori nu. Investigații financiare, despre conturi, despre active, despre acțiuni la purtător putem verifica, dar, în final, discutăm de probe”, a explicat șefa DNA.

Sursa citată a mai spus că, din 2013, de când sunt procuror-șef DNA, Liviu Dragnea a fost trimis în judecată și condamnat definitiv. În plus, liderul PSD mai are un dosar în care a fost trimis în judecată.

„Noi investigăm fapte care sunt date în competența noastră. Simplul fapt că o persoană deține o anumită funcție sau are o avere nu înseamnă că trebuie să deschidem o investigație. Nu alegem ținte, nu anchetăm o persoană pentru că are cinci vile, pentru că e prim-ministru sau ministru. Noi investigăm fapte. Când vorbim de averi, să nu uităm că există și alte instituții care trebuie să verifice acest lucru. Mă refer la ANI. DNA nu investighează modul în care o persoană dobândește o avere sau cum își gestionează averea. Noi investigăm dacă există fapte de corupție legate de felul în care și-a dobândit averea sau modul în care și-o gestionează, modul în care își exercită funcția publică”, a precizat Kovesi.

Președintele PSD Liviu Dragnea declara, vineri, că este vizat de procurorul șef al DNA și că se așteaptă să fie anchetat pentru orice, susținând din nou că nu are vreo legătură cu Tel Drum.

„Mă aștept să fiu audiat de doamna Kovesi pentru orice e în țara asta. Și dacă plouă. De Tel Drum se vorbește de 12 ani . Au fost date din interiorul DNA informații ca să pornească acea anchetă. E a 12-a anchetă, nu am legătură cu acea societate, dar m-am cam săturat”, spunea, vineri,Liviu Dragnea.

Liderul PSD adăuga că va da, pe viitor, și alte detalii.

„De ce a fost chemată (n.r.: Bombonica Prodana, la DNA)? Pentru că a fost soția mea. E trimisă în proces pentru că a fost soția mea. Aștept să se deruleze evenimentele în continuare. Dacă cred că eu sunt amnezic se înșeală amarnic”, a mai spus Dragnea.

Rise Project a publicat o serie de materiale despre presupusele afaceri ale liderului PSD Liviu Dragnea în Brazilia, dar și despra firma Tel Drum.

Jurnaliștii au publicat un document despre care susţin că este clasificat, atribuit DGPI, numit „Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al județului Teleorman”. În documentul prezentat se precizează că, la nivelul IPJ Teleorman, se deţin o serie de informaţii referitoare la „preşedintele CJ care şi-a format o reţea infracţională compusă din persoane cu putere de decizie în judeţ”.

În urma verificărilor s-ar fi descoperit că ar fi fost deţinător majoritar al acţiunilor la purtător ale companiei Tel Drum. Societatea, se precizează în act, în perioada 2000-2010, ar fi obţinut, „prin licitaţii trucate majoritatea fondurilor guvernamentale existente la nivelul CJ Teleorman”. Conform documentului citat, cumpărarea firmei de către Liviu Dragnea s-a făcut în condiţii frauduloase.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-au sesizat, din oficiu ,în legătură cu alte aspecte din investigaţia Rise Project privind presupusele afaceri ale lui Liviu Dragnea, existând indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei, preciza, ulterior, DNA, într-un comunicat de presă.

Colegii de la Express de Banat au publicat și ei o anchetă jurnalistică ce devoala modul în care Teldrum a ajuns să câștige o licitație în Caraș-Severin. Ancheta poate fi citită aici.

Leave a reply