
DACĂ RESPECTĂM REGULILE RUTIERE, PUTEM FORMA ÎMPREUNĂ UN LANȚ AL SIGURANȚEI!
De multe ori, suntem grăbiți! Ei bine, de cele mai multe ori nu conștientizăm că această grabă poate să aibă consecințe grave, mai ales atunci când ne urcăm la volan, ori mergem pe principiul că, avem experiență de X ani și nu ni se va putea întâmpla nimic, fără să ne gândim că o clipă de neatenție poate schimba destinul, atât al nostru cât și al celor dragi.
Una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave produse în România în perioada 2011 – 2016, este viteza neregulamentară. De aceea, dorim să facem cunoscut că în anul 2016, din cauza vitezei, 447 persoane au decedat iar 1.790 au fost rănite grav.
Nu este plăcut să vorbim despre aceste lucruri, dar trebuie să conștientizăm că viteza face multe victime și poate ucide în orice clipă. Înainte să apăsăm accelerația, este bine să ne gândim unde dorim să ajungem, fiindcă nu întotdeauna ajungem la destinația dorită.
La inițiativa Organizației Națiunilor Unite, în săptămâna 8–14 mai 2017 se va desfășura Săptămâna Mondială a Siguranței Rutiere, care este dedicată combaterii excesului de viteză și măsurilor ce se pot lua pentru a controla acest fenomen și a diminua consecințele grave ale acestuia.
Poliția Română, prin polițiștii rutieri, organizează pe toată perioada anului activități de prevenire și combatere a accidentelor rutiere. Cu ocazia Săptămânii Mondiale a Siguranței Rutiere, activitățile Poliţiei Rutiere vor fi cu precădere pentru combaterea excesului de viteză.
Împreună, dacă respectăm regulile, putem să formăm un lanț al siguranței pe toată perioada anului. Le recomandăm părinților, profesorilor să-i învețe pe copii, de la vârste fragede, regulile de circulație și la rândul lor să le respecte, mai ales atunci când sunt în prezența acestora, fiindcă aceste obiceiuri se preiau din generație în generație.