Accident grav în Clisura Dunării, cinci persoane au ajuns la spital Citeste mai mult: adev.ro/op6mkz
Un accident grav a avut s-a petrecut sâmbătă seară în Clisura Dunării. Două autoturisme s-au lovit frontal, iar în urma impactului cinci persoane au fost rănite.
UPDATE 21,20 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Mehedinţi, traficul auto pe DN57 Orşova – Moldova Veche s-a reluat în condiţii normale.
Accidentul a avut loc sâmbătă, 29 aprilie,în jurul orelor 20,30, între localităţile Eşelniţa şi Orşova, o arteră de circulaţie aglomerată la sfârşit de săptămână, în mod deosebit în această perioadă, când foarte mulţi români au ales să petreacă minivacanţa de 1 Mai în Clisura Dunării.
Două autoturisme s-au lovit frontal, iar în urma impactului au fost rănite cinci persoane, dintre care două au fost încarcerate. A fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a scoate cele două persoane dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor.
„La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială cu spumă şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului Orşova”, a precizat Raluca Tîrcă, purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta. De asemenea, la locul accidentului au sosit şi două ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi pentru a prelua victimele.
Poliţia Rutieră Mehedinţi investighează cauzele producerii acestui accident de circulaţie.
Traficul rutier pe DN57 Orşova – Moldova Veche este întrerupt pe ambele sensuri în zona localităţii mehedinţene Eşelniţa. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului.
Sursa: adevarul.ro