Justinian Marina (din botez Ioan) a fost ales arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române la 24 mai 1948, iar la 6 iunie 1948 a fost înscăunat, păstorind până la moarte (26 martie 1977).

Justinian Marina (dr.), patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), la slujba de Crăciun (1956)

S-a născut la 22 februarie 1901, în Suești, județul Vâlcea. Studiile le-a făcut la Seminarul teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (1915—1923) și la Facultatea de Teologie, din București (1925-1929), potrivit site-ului dedicat Patriarhilor României, www.patriarh.ro, realizat cu binecuvântare patriarhului Teoctist (1986-2007).

În perioada 1923-1924, a fost învățător în Olteanca-Vâlcea; învățător în Băbeni-Vâlcea (1924-1930); preot-paroh în Băbeni (1924-1932); director al Seminarului teologic și preot slujitor la catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea (1932-1933); preot-paroh la biserica „Sf. Gheorghe” din Râmnicu Vâlcea (1933-1945).

În 1945, după moartea soției, a fost ales arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, cu titlul „Vasluianul” (1945-1947); locțiitor al scaunului mitropolitan din Iași (din august 1947); arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei (ales la 19 noiembrie 1947, înscăunat la 28 decembrie 1947); locțiitor de patriarh (din februarie 1948); patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (ales la 24 mai 1948).

După înscăunarea ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în ciuda tuturor dificultăților, Justinian Marina a reușit să dea curs unor schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei românești în lumea creștină, arată site-ul citat.

Sfântul Sinod a votat, la 19-20 octombrie 1948, Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române. A hotărât, în 1950, pentru prima oară, trecerea unor ierarhi, călugări și credincioși români în rândul sfinților și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se găsesc în țara noastră, iar canonizarea lor solemnă s-a făcut în 1955.

În 1948 s-a procedat la reorganizarea învățământului teologic ortodox; de atunci și până în 1989 au funcționat două institute teologice cu grad universitar (București și Sibiu) și șase seminarii teologice (București, Buzău, Mănăstirea Neamț, Cluj, Craiova și Caransebeș).

Patriarhul Justinian Marina a făcut vizite, în fruntea unor delegații sinodale, Bisericilor Ortodoxe surori: Rusă (de mai multe ori); Georgiană (1948); Sârbă (1957); Bulgară (1953, 1966 și 1971); Patriarhia ecumenică (1968); patriarhiile Alexandriei (1971) și Ierusalimului (1975); Biserica Greciei (1963, 1971 și 1975).

S-au inițiat relații cu Bisericile vechi orientale, prin vizite reciproce, patriarhul Justinian vizitând: Patriarhia armeană din Ecimiadzin (1958 și 1966); Biserica etiopiană (1969 și 1971); Biserica coptă (1969 și 1971); Biserica siriană din Malabar-India (1969).

De asemenea, s-au inițiat și întreținut relații cu o serie de Biserici romano-catolice naționale, unele vizitate de patriarhul Justinian, în fruntea unor delegații sinodale: Austria (1969), Germania (1970), Belgia (1972), cu Biserica vechilor catolici și cu Biserica anglicană (1966).

Din 1961 Biserica Ortodoxă Română a reintrat în Consiliul Ecumenic al Bisericilor și a participat la toate acțiunile desfășurate în cadrul mișcării ecumenice actuale.

Patriarhul Justinian a publicat 12 volume sub titlul „Apostolat social” (București, 1948-1976), cu toate pastoralele, cuvântările și articolele sale.

În perioada de păstorire a patriarhului Justinian s-au construit din temelie 302 biserici, au fost reparate sau restaurate alte 2.345 biserici, dintre care monumente istorice 999, iar dintre acestea 128 mănăstiri, schituri și alte așezăminte monahale. Pe lângă bisericile nou construite care au fost împodobite cu pictură, în alte 271 de biserici pictura a fost restaurată, notează site-ul menționat citând lucrarea „Patriarhul Justinian, Mărturii, fapte și adevăr”, pr. Icon Stavr, vicar administrativ patriarhal Constantin Pârvu, 2005.

Mănăstirea Zamfira

Au fost restaurate, prin implicarea sa directă: Catedrala și Paraclisul Patriarhal, Biserica Mănăstirii „Radu Vodă”, Mănăstirea Zamfira, Palatul Cancelariei Sfântului Sinod și Biblioteca de la Mănăstirea Antim din București, alte biserici și mănăstiri. Și au fost înzestrate cu biserici de lemn schiturile Techirghiol, Dragoslavele, Cricov-Jercălăi, Casa sanatorială a preoților din Olănești și parohia Cermegești — Vâlcea.

Patriarhul Justinian Marina a murit la 26 martie 1977, în București, și a fost înmormântat în Mănăstirea „Radu Vodă”, al cărei ctitor este alături de voievozii Alexandru al II-lea și Radu Mihnea.

Slujbă religioasă la împlinirea a 30 de ani de la trecerea la cele veșnicie a celui de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Marina (1948-1977); Mănăstirea „Radu-Vodă”

A fost depus în mormântul pe care și l-a pregătit în zidul interior al mănăstirii, și, potrivit site-ului oficial al acestui așezământ, a cerut ca pe crucea încastrată în zid să se sape inscripția: „M-am luptat lupta cea bună. Credința am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieții. De acum încolo, mă așteaptă răsplata dreptății, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel drept în ziua aceea”.

La sfârșitul testamentului său duhovnicesc, făcut în 7 martie 1976, a scris: „Binecuvântez din toată inima și din tot sufletul pe cei ce mă urăsc și m-au urât, pe cei ce m-au nedreptățit și pe cei ce mi-au făcut rău, văzut ori nevăzut, rugând pe Milostivul Dumnezeu să nu judece faptele acestora, ci cu îndurare să-i ierte pe toți, după cum i-am iertat eu”.

Leave a reply