Urșii din pădurile românești sunt, în realitate, mult mai puțini decât în statisticile oficiale
Anual foarte mulți urși rămân orfani în pădurile din România, din cauza braconajului, a lucrărilor silvice care sperie ursoaica care fuge, lăsând puii în urmă, sau a diverselor accidente.
De ce ar trebui să vă intereseze această situație?
Probabil până acum ați auzit din diverse surse că avem prea mulți urși sau că urșii se apropie de așezările umane. Și chiar dacă n-ar fi așa, ursul nu are nicio legătură cu viețile noastre — e doar un animal care trăiește departe de orașe și care nu ne influențează deloc viețile, decât, poate, în copilărie, când mai toți petreceam multe clipe în compania ursulețului de pluș favorit.
Ei bine, nu e deloc așa.
Din păcate autoritățile centrale și locale, umăr la umăr cu cei care au interese vânătorești, continuă să ne repete sloganul că avem prea mulți urși sau că numărul urșilor depășește biocapacitatea pădurilor, iar majoritatea știrilor legate de urși ne confirmă spusele lor. De cele mai multe ori auzim de urși doar când vreunul dintre ei coboară în comunități sau când se întâmplă un incident, așa că nu e de mirare că mulți oameni nu pun întrebări când aud propaganda autorităților.
Ceea ce uită să ne precizeze aceste autorități este faptul că nici ei nu au de unde să știe numărul exact al urșilor, având în vedere că vânătorii sunt cei care numără urșii, după o metodologie care nu are deloc fundamente ștințiifice, inventat la mijlocul secolului trecut: nu numără animale, ci urme de animale, în acest fel un urs poate fi numărat de mai multe ori și autorităților le este aproape imposibil să verifice numărătoarea. Iar vânătorii nu au emoții când vine vorba de umflarea cifrelor.
Din 2014, WWF-România desfășoară acțiuni de evaluare a faunei sălbatice din sud-vestul țării. Practic împărțim suprafața uriașă de 400.000 de hectare în multe sectoare mici și amplasăm camere cu senzori de mișcare care captează imagini cu orice animal care trece în fața lor, oferind în acest fel date prețioase despre numărul real al diverselor specii de animale sălbatice.
Din aceste filmări am învățat că majoritatea gestionarilor de fonduri cinegetice supraevaluează cu mult numărul urșilor, în unele cazuri raportând chiar de 5(!) ori mai mulți urși ca în realitate.
Când am confruntat gestionarii și autoritățile publice locale cu observațiile noastre din teren, cifrele pentru urși au fost reduse cu 22%. De exemplu, fondul Băuţar-Bucova a redus numărul urşilor de la 19 la 11, Armeniş de la 9 la 4, Berzasca de la 5 la 1, Craiova de la 5 la 1, Rudăria de la 5 la 3, în timp ce Belentin a rămas fără urs evaluat în 2016 (s-a redus numărul de la 2 la 0).
Datele de mai sus ne arată clar nu numai faptul că numărul urșilor este extrem de supraapreciat în cifrele oficiale, dar și faptul că gestionarea speciei este dominată de interese vânătorești. Cifrele sunt umflate pentru că în cazul în care ai efective mai mari, șansa de a primi cote de vânătoare este la fel — mai mare.
Și de ce ar trebui să ne pese de urși? Că suntem bine mersi în orașele și localitățile noastre, iar dacă ursul nu vine să ne deranjeze nu are cum să aibă un impact direct asupra vieții noastre, nu-i așa?
Ursul nu este numai un gardian al pădurilor care asigură echilibrul natural, dar ajută inclusiv economia, având grijă ca numărul animalelor ierbivore să nu crească exponențial, peste limita de suportabilitate a habitatului — o astfel de creștere ar afecta (până la a distruge) întreaga pădure.
Ca exemplu aș pomeni de Austria, o țară nu foarte îndepărtată de noi, unde trebuie să se împuște anual peste 300.000 de cerbi și căpriori. Cauza nu este doar tradiția vânătorească foarte răspândită, ci o creștere mult prea mare a populației în absența prădătorilor naturali. În cazul în care nu s-ar interveni pentru a controla populația, cerbii și căprioarele ar putea pune în pericol viitorul pădurilor, ei consumând toate răsadurile și într-un final și crengi, frunze și tot ce este verde în pădure.
La fel se întâmplă și în Ungaria unde nu se pot face plantări de pădure decât dacă plantațiile sunt îngrădite, ca protecție față de populația crescută a diverselor specii ierbivore.
Și acestea sunt doar două exemple care arată cum absența ursului duce la un dezechilibru al ecosistemului, în care au de suferit alte specii de animale, dar și de plante, cu consecințe extinse în toate domeniile.
Dacă lăsăm ca populația de urși, râși sau lupi să scadă, va fi greu să calculăm efectele directe și indirecte ale acestui fenomen. Cu siguranță un efect direct va fi o regenerare naturală cu mult redusă a pădurilor din România — deja decimate de exploatări legale și ilegale și de lipsa unei strategii de reîmpăduriri aplicate.
În România, anul acesta, agricultorii au declarat la o întâlnire cu premierul că mistreții au cauzat o pagubă imensă în recolte, comparabilă chiar cu pagubele secetei prelungite. Absența sau diminuarea numărului de urși ar face ca mistreții să se înmulțească și mai tare. Mai mult, urșii nu generează pagube decât la o scară redusă.
Însă ursul rămâne în continuare o specie reglementată mai degrabă de interesele vânătorilor, decât de interesele generale pe termen lung. Fenomenul braconajului este practic ignorat de autorități, iar derogările date pentru eliminarea urșilor care cauzează probleme sunt folosite pentru partide de vânătoare pentru urșii care nu ne deranjează în nici un fel, dar au valoare de trofeu.
În final suferă populația de urși, suferă comunitățile locale și suferim și noi, având păduri mai puține sau o producție agricolă mai proastă.
În acest context vestea că există o instituție al cărui scop este să salveze ursuleții care rămân orfani în pădurile României ar trebui să ne bucure.
Leonardo Bereczky, fondatorul orfelinatului, a reușit în 10 ani să salveze mai bine de 100 de urși orfani. Puii care au ajuns la el au stat 2 ani, cât să treacă perioada critică a dezvoltării, și au fost eliberați în pădure, devenind urși sălbatici care nu interacționează cu oamenii și nu devin urși gunoieri.
Partea proastă a poveștii este însă că după 10 ani de activitate continuă, Leo rămâne fără câțiva parteneri majori și orfelinatul său este în pericol de a nu-și mai putea continua activitatea.
Însă aici puteți interveni voi. Evident, n-am reușit să lămuresc toată problematica ursului în două pagini, însă am încercat să explic de ce ursul ajută și faptul că România nu are prea mulți urși.
Dacă vreți să aflați povestea orfelinatului și să donați pentru acesta, intrați pe pagina noastră.
De aici, soarta puilor de urs e în mâna voastră, doar voi mai puteți ajuta singurul orfelinat de urși din Europa.
Sursa: republica.ro
