Breaking News
Home / Caraş-Severin / Leo Doană: Sebișul nu este peste noi!

Leo Doană: Sebișul nu este peste noi!

CSM Reșița a pierdut primul meci al anului, dar în Valea Domanului optimismul este la el acasă. În ciuda debutului ratat de retur, elevii lui Leo Doană sunt convinși că pot reveni în lupta pentru promovare. Iar asta se poate întâmpla chiar sâmbătă, când vor primi pe teren propriu replica liderului, Național Sebiș. O echipă bună, dar nu de neînvins, după cum apreaciază și antrenorul echipei noastre. „Sebișul nu este peste noi, noi am avut ghinion, iar ei au avut noroc. Ca și grup, ca relații individuale, eu cred că avem jucători peste cei de la Sebiș, dar asta trebuie să arătăm și în teren”, a declarat Doană în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei.

Tehnicianul a vorbit cu același prilej și despre obiectivul echipei, unul care s-a schimbat pe parcursul campionatului datorită rezultatelor foarte bune din prima parte a sezonului. „Promovarea nu a fost un obiectiv stabilit la începutul campionatului, dar sunt mândru și îmi felicit jucătorii că am ajuns pe locul doi. Noi am avut ca obiectiv locurile 1-6, dar dacă se ivește ocazia promovării, cu siguranță nu ne dăm la o parte. Ne așteaptă un meci deosebit de greu pe care trebuie să-l câștigăm ca să rămânem în fruntea clasamentului cu șanse la promovare”, a afirmat Leo Doană. Avându-i alături și pe Vlad Opriș și Souleymane Keita, jucători nou veniți la echipă în perioada de transferări, antrenorul CSM-ului a apreciat că dispune de un lot mult mai valoros decât în prima parte a campionatului. „Ne-ar mai fi trebuit un fundaș central, în rest am adus jucători de valoare pentru nivelul Ligii a III-a, dar ei trebuie să confirme. Keita a jucat și în prima ligă, în liga a doua, e un jucător care poate face diferența. Opriș a fost în lotul liderului Ligii a II-a, e un jucător de valoare chiar dacă nu a jucat prea mult la Juventus. Am beneficiat de condiții foarte bune de pregătire, atmosfera e una bună, astfel că și aștepările noastre sunt mari”, a încheiat antrenorul rosso-nerilor.

Partide dintre CSM Reșița și Național Sebiș se va disputa sâmbătă, de la ora 15.00, pe Stadionul „Mircea Chivu” din Valea Domanului.

About cristian.frant

Check Also

Lupta cu pandemia devine din ce în ce mai dificilă. Suntem aproape de pragul 5000 la bilanţul zilnic al cazurilor noi

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi 4.902 de noi cazuri de infectare – cel …

Lasă un răspuns