Valoarea vouchere de vacanţa pentru bugetari – 1.450 de lei
Titus Dobre, a declarat joi că valoarea voucherele de vacanţă pentru bugetari va 1.450 de lei, deoarece “atât poate suporta statul român”. Acestea vor fi acordate de la 1 iulie. În cazul companiilor private valoarea voucherelor rămâne la şase salarii minime pe economie.
“Acordarea voucherelor de vacanţă pentru bugetari apare şi în programul de guvernare. Pe data de 1 iulie 2017 vor intra în vigoare aceste vouchere de vacanţă. În primul rând am modificat în OUG, nu mai sunt abrogate până la 31 decembrie 2017, aşa cum era iniţial, ci până la 1 iulie. La ora actuală în lege sunt prevăzute şase vouchere de vacanţă, în valoarea salariului minim pe economie. Adică şase înmulţit cu 1.450 de lei. Vom modifica acestă ordonanţă şi vom introduce un singur voucher, deoarece doar atât poate să suporte statul român. Vom modifica acestă valoare şi vom discuta cu Ministerul de Finanţe să vedem care este procedura, dacă vom merge pe o variant[ online sau pe o variantă standard, tipizată fiindcă există cinci companii care sunt acreditate să emită aceste vouchere de vacanţă”, a spus ministrul Turismului.
Acesta a precizat că vocherele vor putea fi folosite în România timp de un an de zile calandaristic, atât pentru cazare, cât şi pentru masă.
În cazul companiilor private, acestea vor putea acorda salariaţilor vouchere de vacanţă a căror valoare este de şase ori salariul minim pe economie.