Gheorge Popa a perfectat un joc amical pentru data de 26 ianuarie, la ora 14.30, pe Stadionul „Mircea Chivu”, împotriva echipei de primă ligă ACS Poli Timișoara. Ulterior au avut loc alte negocieri și partida se va desfășura la Timișoara, Poli refuzând sinteticul de pe Mircea Chivu.
Rosso-nerii s-au reunit sub comanda lui Leo Doană în dimineața zilei de luni, 16 ianuarie, pentru începerea pregării în vederea reluării campionatului. După câteva zile de reacomodare la efort, băieții noștri au susținut un prim meci amical cu Viitorul Caransebeș pe terenul sintetic din Valea Domanului. În 26 ianuarie, CSM va da piept cu Poli Timișoara, în cel mai tare amical al iernii pentru elevii lui Leo Doană. „E un amical foarte util, Reșița nu a mai jucat de mult timp cu o echipă de primă ligă. Mă bucur că am reușit să leg meciul ăsta pentru că e un examen foarte bun chiar înainte de a pleca în cantonament. Cu această ocazie putem vedea și noile achiziții”, a declarat Gheorghe Popa, delegatul clubului pentru site-ul oficial al clubului.
Fotbaliștii de la CSM Reșița vor efectua în această iarnă și un stagiu de pregătire centralizat, de 9 zile, la Băile Herculane. Plecarea e prevăzută în data de 26 ianuarie, iar întoarcerea în 4 februarie. Pregătirea va continua până la data reluării campionatului, 4 martie, la baza din Valea Domanului, programul gândit de staff-ul tehnic conținând mai multe meciuri de verificare.