Expozitie muzeu 150 de ani Episcopia Caransebesului (1)Muzeul Banatului Montan din Reşiţa a deschis, marţi, seria manifestărilor consacrate centenarului Primului război mondial, printr-o expoziţie dedicată generalului bănăţean Ioan Dragalina, de la a cărui moarte eroică, la Lainici, se împlinesc o sută de ani.

‘Manifestarea se înscrie în politica tradiţională culturală a instituţiei noastre. Pe de o parte, promovăm identitatea culturală a acestei provincii, a Banatului. În egală măsură, această identitate a fost dată şi marcată de personalităţi memorabile ale istoriei bănăţene, iar generalul Ioan Dragalina este una din aceste personalităţi remarcabile, pentru că el a fost, în primul rând, un mare caracter, în vremuri extrem de tulburi, alături de alte mari caractere care au făurit statul naţional român, cum ar fi Ion. I.C. Brătianu, Regele Ferdinand, Tache Ionescu şi alţi mari oameni de stat. Sunt personalităţi care au ştiut, când a fost cazul, să facă pasul înapoi şi să negocieze cu marile puteri, drepturile României pentru care au intrat în război’, a declarat, cu acest prilej, Dumitru Ţeicu, directorul Muzeului Judeţean al Banatului Montan din Reşiţa.

O parte din exponatele prezentate în expoziţie aparţin Arhivelor Statului Caransebeş, Muzeului Naţional al Banatului din Timişoara, în timp ce altele au fost cumpărate de la Muzeul Naţional Militar din Bucureşti, iar câteva piese rare, respectiv, însemnările generalului Dragalina, au fost achiziţionate de la colonelul Liviu Groza din Caransebeş.

‘Prin această manifestare am dorit să comemorăm împlinirea a o sută de ani de la moartea eroică a generalului Ioan Dragalina, în octombrie 1916. De fapt, în această lună se împlinesc o sută de ani de la moartea primilor doi generali români care şi-au dat viaţa pe front, în primul război mondial, şi anume, generalul bănăţean Ioan Dragalina şi generalul David Praporgescu’, a afirmat cercetătorul ştiinţific Felician Velimirovici, de la Muzeul Banatului Montan Reşiţa.

În vreme de război, generalul Ioan Dragalina era cel dintâi care executa ceea ce cerea de la subordonaţi, fiind un exemplu prin apropierea de trupă şi de ofiţerii din prima linie. Pe 12 octombrie 1916, generalul a fost rănit în apropiere de Mănăstirea Lainici, iar 12 zile mai târziu murea sub ochii fiului său, Corneliu, care lupta pe frontul din Dobrogea.

Expoziţia dedicată generalului bănăţean Ioan Dragalina va rămâne deschisă la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa până la finele acestui an.

Leave a reply