Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate, dar și existența conflictului de interese de natură administrativă și penală în cazul a 30 aleși locali, fiind vorba despre patru primari, opt viceprimari, un consilier județean, 15 consilieri locali și doi foști consilieri locali.

Potrivit unui comunicat de presă emis, vineri, de ANI, s-au aflat în incompatibilitate în timpul exercitării funcțiilor consilierii locali Petru Muntean (comuna Constantin Daicoviciu, județul Caraș-Severin), în timp ce Gheorghe Daba (CL Cornereva, județul Caraș Severin) s-a aflat în conflict de interese administrativ și penal.

În cazul celui din urmă, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

AGERPRES/(AS — autor: Anamaria Toma, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Leave a reply