politie baile herculane (6)Au fost constatate 30 de infracțiuni, aproximativ 458 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate și 780 de petarde au fost confiscate în perioada 31 decembrie 2015 – 4.01.2016, în urma activităților desfășurate de polițiști pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale pe raza județului Caraș-Severin.

Conform datelor operative analizate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, nu au fost înregistrate evenimente deosebite, fiind menținut climatul de siguranță publică.

În această perioadă au fost constatate 30 de infracțiuni și s-a intervenit la 162 de evenimente. Polițiștii au aplicat 458 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 103.400 lei.

De asemenea, în prima zi a anului, pe raza localității Oravița, au fost confiscate 13 pachete a câte 60 de bucăți petarde fiecare.

În total, în această perioadă, au fost reținute 24 permise de conducere dintre care 2 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 2 pentru viteză și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare. Au avut loc 2 accidente rutiere în urma cărora 1 persoană a fost rănită grav.

Nu s-au înregistrat persoane rănite din cauza articolelor pirotehnice.

Leave a reply