Un număr de patru comune din ţară şi trei oraşe din judeţul Ilfov sunt în Top 15 la capitolul livrări de locuinţe noi în 2014, depăşind oraşe mari, precum Iaşi, Ploieşti, Galaţi sau Sibiu, potrivit unui studiu al companiei DTZ Research.
Comunele respective sunt Şelimbăr, Floreşti, Giroc şi Miroslava, iar oraşele Popeşti Leordeni, Otopeni şi Bragadiru.
„Practic, în Popeşti Leordeni s-au construit anul trecut la fel de multe locuinţe ca în Bucureşti, livrările din Şelimbăr le-au depăşit pe cele din Sibiu, în timp ce activitatea rezidenţială din Miroslava (judeţul Iaşi) a fost mai susţinută ca în Iaşi. Totodată, comunele Floreşti şi Giroc, din apropierea oraşelor Cluj-Napoca şi Timişoara, se dezvoltă puternic, devenind sateliţi importanţi ai celor două localităţi. Preţurile mai mici ale terenurilor şi dorinţa multor locuitori din oraşe de a se muta de la bloc la casă sunt principalele motive pentru care piaţa rezidenţială din aceste localităţi mici este foarte activă. Un alt factor important fără de care aceste localităţi nu s-ar putea dezvolta este infrastructura care permite un acces uşor către oraşele mari din apropiere”, arată compania.
În timp ce în Bucureşti şi Timişoara locuinţele finalizate anul trecut reprezintă doar 0,4% din stocul locativ, în Şelimbăr şi în Popeşti Leordeni 20% din locuinţe au fost date în folosinţă în 2014.
Sectorul rezidenţial a intrat de anul trecut pe o nouă curbă de creştere, ca urmare a stabilizării preţurilor şi a îmbunătăţirii situaţiei economice, dar această tendinţă se manifestă cu precădere în oraşele mari, precum Bucureşti, Cluj, Timişoara sau Iaşi, şi în jurul lor, în timp ce un sfert din ţară aproape că nu există pe piaţa locuinţelor noi, notează sursa citată.
Astfel, în 12 dintre cele mai sărace judeţe din România (Tulcea, Teleorman, Caraş-Severin, Covasna, Mehedinţi, Harghita, Sălaj, Hunedoara, Călăraşi, Gorj, Olt şi Vaslui) au fost finalizate anul trecut doar 3.417 locuinţe noi, comparativ cu 3.269 de unităţi locative date în folosinţă doar în Popeşti Leordeni.
Topul livrărilor de locuinţe este condus de Bucureşti, unde au fost date în folosinţă, anul trecut, 3.324 unităţi, cu 24,4% mai multe faţă de 2013, stocul ajungând la 850.909 locuinţe. Pe locurile următoare se plasează oraşele Popeşti Leordeni, Ilfov – 3.269 locuinţe, creştere de 47,4%, stoc 16.330 şi Cluj Napoca – 1.641 locuinţe, creştere de 392,8%, stoc 138.121.
Clasamentul continuă cu Constanţa (1.419 locuinţe noi), Braşov (906), Şelimbăr, Sibiu (877), Floreşti, Cluj (824), Timişoara (519), Craiova (496), Giroc, Timiş (477), Arad (428), Oradea (401),
Miroslava, Iaşi (388), Bragadiru, Ilfov (366) şi Otopeni (336).
Agerpres