Într-un proaspăt reportaj filmat cu camera ascunsă, Agent Green lovește din nou, de data asta demascând o ticăloșie pusă la cale pe ascuns de însăși autoritățile care ar trebui să protejeze de drujbe pădurile virgine din parcurile naționale.

taiere la ras parc national

În înregistrări, directorii Parcului Național Retezat și ai Parcului Național Domogled-Vale Cernei sunt surprinși explicând cum tăierile din parcurile naționale sunt bune pentru că sunt… legale. Și sunt legale pentru că cel care plătește și comandă. Asta chiar dacă Romsilva plătește din banii încasați taman din tăierile legale din parcurile naționale. Că plătește (alocă) 2,53 milioane de euro pentru administrarea parcurilor naționale în timp ce încasează 15,5 milioane de euro din exploatarea pădurilor din aceste zone este o altă poveste. Filmul mai surprinde și cum unul din acești directori cum o tăiere la ras (vezi foto) ar fi, de fapt, o tăiere de regenerare (!). Și cică e tăiere de regenerare pentru că s-a tăiat progresiv (!?), nu dintr-o dată…

Proiectul de HG pentru înființarea Agenţiei Națională pentru Arii Protejate (ANAP), care sună decent în teorie, ascunde de fapt transferul mascat al ”administrării” fondului forestier al parcurilor naționale și parcurilor naturale către operatorul economic de stat Romsilva. Deși numele său sună pompos, ”Regia Națională a Pădurilor”, în realitate, în ”ADN-ul” instituției de stat, banii și drujbele se împletesc indisolubil cu pădurea. Această filosofie de lucru o au angajații regiei, de la cel mai mare (vedeți ultimul interviu al lui Adam Crăciunescu în care succesul muncii sale îl exprimă în banii produși de RNP: AICI), până la șefii de arii protejate ”administrate de Romsilva”, care au fost surprinși cu camera ascunsă de Agent Green. Mai plastic spus, a permite și pe mai departe ca Romsilva să rămână administrator al ariilor protejate e ca și cum ai lăsa o vacă paznic într-o grădină cu flori.

Agent Green condamnă vehement modul secret și netransparent în care Ministerul Mediului a realizat HG-ul deînființare și operaționalizare a ANAP. Totodată, Agent Green critică și conținutul acestui HG: ”Ce ar urma săconfere ANAP doar rolul de coordonator al ariilor protejate, nu și pe cel de administrator. Ministerul intenționeazăsă solicite sprijin financiar și să acorde administrarea parcurilor naționale și naturale tot de la Romsilva, care le-a administrat într-un mod care a dus la distrugerea habitatelor forestiere. Nu a existat din partea ministerului o consultare și o implicare reală a publicului și a părților interesate și competente. Secretara de stat Anne Juganaru, urmărită penal de DNA, a făcut HG-ul pe genunchi, împreună cu Romsilva. Ne exercităm rolul decâine de pază al democrației și naturii și atragem atenția că HG-ul nu poate fi publicat în versiunea actuală”.

Gabriel Păun, preşedintele organizaţiei Agent Green, a declarat referitor la noua sa filmare, care reflectă cât se poate de limpede că acest proiect de HG, făcut de Guvernul Ponta în batjocură față de cele mai valoroase păduri ale țării, va condamna de fapt parcurile naționale și parcurile naturale la defrișare: ”E un material video care ilustrează modul în care Romsilva înțelege să gestioneze parcurile. “Cine plătește comandă!!!”, spune Zoran Acimov, directorul administratiei parcului național Retezat, în contextul în care ministerul ar urma săaccepte bani de la Romsilva pentru administrarea parcurilor. “Este bine să se taie pădurile în parcurilenaționale”, spune în materialul filmat Ioan Gaspar, directorul parcului național Domogled – Valea Cernei.

“Nu se cade ca administrarea parcurilor să rămână la Romsilva, care în ultimul deceniu le-a făcut praf. Ei nuștiu să facă protecția naturii, ci doar exploatarea acesteia. Romsilva ne-a arătat eșecul perfect, dar a sosit timpul să salvam ce a mai rămas sălbatic în țara asta. Parcurile naționale reprezintă doar 1% din suprafața țării, deci ministerul ar trebui să găsească ceva resurse financiare pentru tezaurul natural al țării”, a adăugat Păun.

Agent Green își susține afirmațiile la adresa rolului negativ jucat de Romsilva în calitatea sa de administrator al ariilor protejate, printr-un studiul de piață publicat recent de Gabriel Păun, care arată că Romsilva a primit nota 3,44 pe o scară de la 1 la 10 și este corijentă la administrarea pădurilor și parcurilor, unde a luat nota 2. În același studiu e luat și pulsul românilor referitor la interzicerea tăierilor în parcurile naționale, majoritatea covârșitoare a respondenților declarându-se împotriva drujbelor. Păun mai atrage atenția și că, după 11 ani de administrare Romsilva, doar 7 parcuri din 23 adminsitrate de RNP au planuri de management aprobate de prim-ministru.

Miza adevărată a dorinței Romsilvei, de a se ”lipi prin lege” de ariile protejate prin noul HG al Guvernului Ponta, este însă alta: ”pădurile cu arbori falnici”, neatinse de om, care înseamnă volume uriașe de masă lemnoasă de calitate superioară. Gabriel Păun a arătat că regia alocă în medie doar 2,53 milioane de euro pe an pentru parcuri, în timp ce, din aceleași parcuri, încaseaza anual în urma tăierilor cel puţin 15 milioane de euro.

Organizația de mediu Agent Green solicită ministrului Grațiela Gavrilescu lucruri de bun simț pentru orice român: ”Să înființeze ANAP cu rol de coordonare și administrare directă a parcurilor naturale și naționale, precum și a ariilor protejate de importanță internațională; să ofere posibilitatea dării în custodie a unor monumente și rezervații cu suprafețe mici. De asemenea, ministrul Gavrilescu ar trebui să avizeze doar planuri de management ale parcurilor naționale și naturale în care zonele de protecție strictă și integrală sunt grupate într-o zonă centrală și acoperă cel puțin 75% din suprafața fiecărui parc. Solicităm o schimbare fundamentală în modul în care parcurile naționale ar trebui gândite și administrate. Multe ONG-uri au crezut că se poate lucra cu actualul sistem, dar a fost o mare eroare. Romsilva este specializată în exploatări forestiere, deci nu poate accepta că în parcuri natura nu are nevoie de intervenția omului. În consecință, se taie cu bună știință, chiar și la ras în mijlocul parcurilor. Mai mult, majoritatea pădurilor virgine nici nu sunt protejate, pentru că Ministerul Mediului vegetează și acționează ca o marionetă a Romsilva. Câteva exemple: Romsilva a decis ca pădurea virgină Coșava Mică să nu fie nici în parcul național Semenic și nici în patrimoniul UNESCO, iar ministerul închide ochii. Romsilva face pe bandă rulantă planuri de management pe bani europeni, care permit tăieri în parcuri, iar ministerul le aprobă instantaneu. În cele din urmă, ministerul se face vinovat de crimă din parcuri. Sunt acolo politicieni cu interese și câțiva funcționari care nu au văzut ce este în teren și nici nu sunt deschiși la minte să asculte. Deci trebuie să scăpăm de politicienii corupți și să scoatem funcționarii în teren”, a declarat Gabriel Păun, pentru România Curată.

Oare după vizionarea acestui ultim film cu camera ascunsă realizat de Agent Green, ministrul Grațiela Gavrilescu va mai vrea să fie ”mama unui HG” canceros pentru Parcurile Naționale?

Leave a reply