Doar 175 din cei 576 de elevi din Caraş-Severin, care au susţinut în sesiunea de toamnă examenul de Bacalaureat, au reuşit să obţină note de trecere, judeţul clasându-se, totuşi, peste media pe ţară în ceea ce priveşte rata de promovabilitate.
‘Rezultatele din sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat arată că procentul de promovabilitate în judeţul Caraş-Severin, înainte de contestaţii, este de 30,38 %, faţă de 24,1% media la nivel naţional. Am avut înscrişi 716 elevi pentru această sesiune, din care s-au prezentat 576, iar 140 au fost absenţi. Din păcate, am avut şi şase eliminaţi, 395 respinşi şi 175 admişi. Am avut 157 de elevi cu medii între 6 şi 6,99, 17 elevi cu medii între 7 şi 7,99, un elev cu medie între 8 şi 8,99 şi niciunul cu medii între 9 şi 10’, a declarat marţi, pentru AGERPRES, prof. Ionel Moatăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar General Caraş-Severin.
Pentru prima oară, după o lungă perioadă de timp, procentul de promovabilitate la Bacalaureat în judeţul Caraş-Severin este unul peste media naţională. Anul trecut, procentul de promovare la cea de-a doua sesiune, înainte de contestaţii, a fost de puţin peste 22 la sută. AGERPRES/(AS – autor: Paula Neamţu, editor: Diana Dumitru)