Medic de la Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, trimis în judecată pentru spălare de bani
Medicul Sebastian Telbis, fost şef al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraş-Severin, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în perioada 2011 – 2014, Sebastian Telbis a achiziţionat cu sumele de bani obţinute din săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada 2011 – 2014, bunuri mobile şi imobile, pe numele fiicei sale, cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită a acestor venituri, în condiţiile în care aceasta nu realiza niciun venit din activităţi independente, activităţi agricole, cedarea folosinţei bunurilor şi nici venituri de natură salarială, fiind studentă la data comiterii faptelor.
Astfel, Sebastian Telbis a achiziţionat pe numele fiicei sale 6 mobile şi imobile, respectiv 2 maşini, 2 apartamente şi 2 garaje.
Prin această modalitate, soţia medicului, Luminiţa Telbis, judecătoare la Tribunalul Caraş-Severin, a omis să treacă în declaraţia de avere aceste bunuri mobile şi imobile, pentru a ascunde natura ilicită a sumelor de bani provenite din săvârşirea unor fapte de corupţie.
De altfel, în luna februarie 2015, Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că Luminiţa Telbis nu poate justifica suma 1.201.624 lei (aproximativ 275.924 euro).
Pe 7 mai 2014, Sebastian Telbis a fost trimis în judecată într-un alt dosar, pentru săvârşirea a 291 infracţiuni de luare de mită, constând în aceea că, în perioada 3 februarie – 13 martie 2014, în calitate de medic expert al asigurărilor sociale, angajat al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraş-Severin, a primit diverse sume de bani şi alte foloase materiale de la pacienţi, care s-au prezentat la cabinet pentru expertizarea capacităţii de muncă în vederea obţinerii sau după caz prelungirii deciziei de pensionare pentru grad de invaliditate, pentru a le elibera decizii medicale privind pierderea sau diminuarea capacităţii de muncă, respectiv de atestare oficială a gradului de invaliditate şi a drepturilor de asigurări sociale ce decurg din această încadrare. AGERPRES/(AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Cristina Tatu)
FOLOSIREA ACESTEI ŞTIRI ÎN MEDIUL ONLINE IMPLICĂ CITAREA SURSEI CU LINK SPRE www.agerpres.ro