În preajma Zilei Veteranilor de Război şi la marcarea a 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, anul 2015 fiind declarat Anul Veteranului de Război, Primăria Municipiului Reşiţa îi omagiază pe bravii ostaşi care au luptat pentru idealurile naţionale şi pentru câştigarea suveranităţii şi independenţei României.
Începând de luni, 27 aprilie 2015, au fost efectuate deplasări în teren la o parte dintre veteranii de război din Reşiţa care au primit o diplomă şi câteva cadouri simbolice din partea Primăriei şi Consiliului Local, în semn de respect şi preţuire pentru servirea intereselor patriei cu devotament şi patriotism.
În municipiul Reşiţa figurează 20 de veterani de război, conform evidenţelor Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, filiala Caraş-Severin.