IMG_1475O sală de protocol de la Camera de Comerţ şi Industrie Caraş-Severin a găzduit în prima zi a lui ,,Gustar’’ 2014, Adunarea Generală Extraordinară a Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin cu o ocazie deosebită: ALEGERI PENTRU FUNCŢIILE DE VICEPREŞEDINŢI. O sală plină de oameni de fotbal din judeţ. Cei prezenţi nu s-au putut plictisi. Ca un ceas elveţian, la 11:00 a început şedinţa propriuzisă. Preşedintele AJFCS, Viorel Lolea declarase în momentul în care a fost ales, ,,TRANSPARENŢĂ TOTALĂ’’, şi cu adevărat asta se întâmplă prin mai toate departamentele AJF-ului din Caraș-Severin.

După o analiză a ceea ce s-a întâmplat prin AJFCS, după expunerea unor proiecte deja începute de DREAM TEAM-ul lui Viorel Lolea, după expunerea liberă a micilor sau mai marilor probleme cu care se confruntă la nivel naţional fotbalul, s-a trecut la discuţii clare şi precise a tot ceea ce înseamnă fotbalul în judeţul Caras-Severin. Pe subiect a fost preşedintele care este clar parte din fenomen. Tot în această şedintă s-a stabilit de către Adunarea Generală, a datelor de începere a ligilor IV şi V Caraş-Severin, dar şi termenul limită pentru înscrierea echipelor. 11 august 2014 termenul de înscriere, 30 august data la care se dă startul ediţiei 2014-2015 a Ligii IV şi 1 septembrie pentru Liga V. Într-o transparenţă totală s-a trecut la alegerea celor doi vicepreşedinţi. Pentru funcţia de Vicepreşedinte Resort Tehnic, au fost depuse două dosare, în competiţie intrând Adrian Baghiu şi Mihai Moatăr, iar pentru Vicepreşedinte Resort Competiţii, au fost depuse trei dosare, Remus Orleanu, Ion Lupşa şi Petru ,,Dudu’’ Ungureanu. Cu câteva momente înainte de a începe ,,competiţia’’, domnul Ion Lupşa a anunţat că se retrage din cursă…!!! ,,Majoritatea’’ fiind întrunită, s-a trecut la vot. După selectarea şi numărarea buletinelor de vot rezultatele oficiale sunt următoarele:
Vicepreşedinte Resort Tehnic, ales cu un scor zdrobitor de 26-12, Adrian Baghiu a fost ales în detrimental lui Mihai Moatăr, un vot anulat. Dincolo, Vicepreşedinte Resort Competiţii, Petru ,,Dudu’’ Ungureanu a fost ales cu 23-15 în detrimental lui Remus Orleanu, un vot anulat. Aşadar DREAM TEAM-ul lui Viorel Lolea este acum complet. Urăm mult succes celor doi câştigători VICEPREŞEDINŢI şi aşteptăm rezultatele pozitive. Cu siguranţă că Stirile din Banat sunt cu ochii pe tot ce mişcă în AJFCS şi-n echipa lui Viorel Lolea. Felicitări şi pentru transparenţa cu care tratează AJFCS-ul problemele existente !

Dan-Alioşa Ulici

Leave a reply