Home / Banat / Percheziții DIICOT în Timiș și alte două județe

Percheziții DIICOT în Timiș și alte două județe

diicot descinderi mascarti resitaPoliţiştii de la Crimă Organizată desfăşoară, marţi dimineaţă, 25 de percheziţii în judeţele Mehedinţi, Timiş şi Gorj într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste două milioane de euro, printre suspecţi aflându-se şi un primar din Mehedinţi.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, percheziţiile au loc la locuinţele a cel puţin 25 de persoane suspectate de evaziune fiscală, o parte dintre suspecţi fiind din localitatea mehedinţeană Strehaia.

Conform surselor citate, mai mulţi romi de la Strehaia emiteau facturi false către administratori ai unor firme, iar după ce facturile erau emise societăţile le înregistrau în contabilitate pentru a-şi diminua veniturile impozabile. Ulterior, banii erau returnaţi, mai puţin comisionul celor care emiteau documentele. Prejudiciul creat în acest mod se ridică la peste două milioane de euro.

Printre membrii grupării specializate în evaziune fiscală se află şi primarul comunei mehedinţene Prunişor, Nandi Covlea (PSD), la locuinţa căruia au loc percheziţii, adaugă sursele judiciare citate. De asemenea, au loc percheziţii şi la Strehaia, dar şi în localităţi din judeţele Timiş şi Gorj.

About admin

Check Also

Miruna Ioana Goian, olimpica de la 8

Miruna Ioana Goian este în acea perioadă a vieții în care totul este simplu, frumos …

Lasă un răspuns