Home / Vest / Bonjasky, Irimia şi Adegbuyi vor căuta talente pentru Superkombat în Olanda

Bonjasky, Irimia şi Adegbuyi vor căuta talente pentru Superkombat în Olanda

Promoţia românească Superkombat îşi continuă expansiunea globală, iar pe 8 iunie, la Almere, în Olanda, va organiza o nouă selecție pentru sportivii din noua generație. Marele câştigător va primi şansa de a lupta în a patra etapă de World Grand Prix a circuitului, condus de Eduard Irimia, programată în toamnă, tot în Ţara Lalelelor.

Este a şasea ediţie a selecţiilor Superkombat, după ce în ultimul an au avut loc evenimente asemănătoare în Grecia, Germania, Brazilia, Croaţia şi Marea Britanie. De altfel, la Middlesbrough, în aprilie, a fost descoperit şi Jamie Bates, câştigătorul turneului mondial la categoria grea, organizat la Mamaia, şi transmis în direct în 83 de ţări.

„Cred în crearea unei noi generații de eroi şi tocmai de aceea am lansat acest program. Cu siguranță în Olanda, care e patria acestui sport, sunt încă talente neșlefuite, iar dintre cele câteva zeci de sportivi trecuţi de preselecţie cel puţin unul sau doi vor reuşi să confirme la nivel global”, a declarat promotorul Eduard Irimia.

Alături de Irimia, la Almere va fi prezent şi româno-nigerianul Benjamin Adegbuyi, descoperit la rândul său tot la o gală de selecţie, iar acum cotat al 7-lea în lume, însă printre invitaţi se va număra şi legendarul Remy Bonjasky, surinamezul triplu campion mondial, dar şi olandezul Andy Souwer, dublu campion mondial K-1 Max. „Adegbuyi este exemplul clar că putem înlocui acea generație de aur din care a făcut parte şi Bonjasky”, a adăugat preşedintele Superkombat.

Învingătorul selecţiilor de la Almere va lupta pe 27 septembrie în cea de-a patra etapă de World Grand Prix a Superkombat, care va avea loc tot în oraşul olandez. Printre românii care ar urma să lupte în Superkombat WGP IV se numără Cătălin Moroşanu şi Raul Cătinaş.

About editor editor

Check Also

Lupta cu pandemia devine din ce în ce mai dificilă. Suntem aproape de pragul 5000 la bilanţul zilnic al cazurilor noi

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi 4.902 de noi cazuri de infectare – cel …

Lasă un răspuns