Victor Hănescu, cel mai bine cotat tenisman român al momentului, se va afla la startul turneului internaţional BRD Arad Challenger, revenind la Arad după finala disputată aici în 2012.
Turneul programat în perioada 1-8 iunie la Activ Club din Arad, se află la cea de a IV-a ediţie a sa, fiind dotat cu premii în valoare totală de 35.000 euro.Partidele de pe tabloul de calificări se vor disputa în zilele de 1 şi 2 iunie, urmând ca pe 3 iunie să se dea startul în primul tur de pe tabloul principal. Tragerea la sorţi a tabloului principal va avea loc duminică 1 iunie, ora 13,00, în prezenţa supervizorului ATP, Hans Juergen Ochs.
Potrivit organizatorilor, la startul turneului de la Arad se vor afla jucători puternici din circuitul ATP, începând cu Victor Hănescu, care este urmat de spaniolul Pere Riba, învingător anul acesta în circuitul challenger la turneul din Panama, de canadianul Frank Dancevic şi de bosniacul Damir Dzumhur.
Câştigătorul ediţiei din anul trecut, Adrian Ungur, şi arădeanul Marius Copil, finalistul BRD Arad Challenger 2013, se regăsesc pe lista favoriţilor, alături de argentinianul Guido Andreozzi şi de austriacul Gerald Melzer.
Intrarea va fi liberă pe toată perioada desfăşurării turneului.
AGERPRES