Pădurea Crihala în circuitul turistic european

padurea-crihalaPrimăria municipiului Drobeta Turnu Severin va introduce Pădurea Crihala în circuitul turistic european, a declarat astăzi, primarul Constantin Gherghe.

Potrivit acestuia, în zona de agrement respectivă, în suprafaţă de aproximativ 20 de hectare, situată în nord-estul municipiului Drobeta Turnu Severin, s-au efectuat lucrări de amenajare finanţate prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia cu suma de aproximativ un milion de euro. ‘Am reuşit să creăm câteva atractivităţi: piste de jogging, carturi şi role, terenuri de tenis, handbal şi baschet, un trenuleţ, o minigrădină zoologică, un spaţiu expoziţional’, a precizat Constantin Gherghe.

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin a spus că proiectul respectiv se desfăşoară în cooperare cu Primăria Negotin din Serbia, unde vor fi construite două spaţii de joacă pentru copii. AGERPRES

Etichetat:

Lasă un răspuns

Timpul tău e prețios