Mai sunt doar câteva zile până la Sfintele Sărbători Pascale, iar bisericile sunt luate la control de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” Caraş-Severin. Această acțiune a pompierilor cărășeni vizează prevenirea incendiilor ce pot surveni în lăcașele de cult, mai ales în noaptea Învierii, ei verificând echiparea şi dotarea cu mijloace de apărare împotriva incendiilor, identificarea şi înlăturarea eventualelor cauze potenţiale de incendiu și asigurarea evacuării în siguranţă a persoanelor.
Pentru a se evita incendiile pompierii recomandă respectarea câtorva măsuri de apărare împotriva acestora: accesul credincioșilor să fie permis în limita capacității bisericii; menținerea ușilor de acces/evacuare în poziție deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase; în condiţiile unui număr foarte mare de credincioşi se recomandă desfășurarea slujbelor în exteriorul bisericii; parcarea autoturismelor personale să se facă, astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele pompierilor; marcarea vizibilă a ieşirilor şi stabilirea modului de evacuare a persoanelor în caz de pericol; aprinderea şi aşezarea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate; stingerea acestora la terminarea activităților şi evacuarea resturilor.