Utilaje în valoare de 70.000 de euro, furate din Uniunea Europeană, au fost descoperite ieri, de polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, jud. Arad și cei de la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu.  Aceștia au întocmit dosare penale unui cetăţean britanic şi unui român care intenţionau să treacă frontiera cu utilaje, în valoare totală de aproximativ 70.000 euro (o semiremorcă, un tractor şi o betonieră), declarate furate din state ale Uniunii Europene. Cetățeanul britanic, în vârstă de 57 ani s-a prezentat la vamă, cu un cap tractor şi o semiremorcă marca Schmitz, cu numere de înmatriculare bulgăreşti. În semiremorcă, erau transportate trei utilaje agricole (tractoare), de diferite mărci (Claas, Redrock, Kubota).

În urma verificărilor poliţiştii de frontieră arădeni au constatat faptul că semiremorca figurează cu menţiunea “bun căutat pentru confiscare”, în sensul că aceasta este declarată furată în Franţa din data de 07.11.2013, iar unul dintre cele trei tractoare, cel marca Claas, era declarat furat din Anglia, în data de 28.03.2014. Șoferul a declarat că nu ştia că autovehiculele sunt furate, acesta având rolul de a transporta marfa din Anglia în Bulgaria.

 Cea de-a doua persoană, cetățeanul român, în vârstă de 46 de ani, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu conducând o auto-betonieră marca Mercedes, cu numere de înmatriculare spaniole, fabricată în anul 2006. În urma controlului polițiștii au constatat că acesta figurează ca fiind furată din Spania, în data de 18.06.2013. Bărbatul a declarat că a fost contactat de un bărbat a cărui identitate nu o cunoaște, pentru a transporta betoniera într-o localitate din Grecia, în schimbul sumei de 250 euro, fără a ști  faptul că aceasta figurează ca fiind furată.

Poliţiştii de frontieră le-au întocmit şoferilor acte premergătoare de cercetare penală pentru săvârșirea infracţiunii de tăinuire şi conducere a unei semiremorci neînmatriculate pe drumurile publice, respectiv de complicitate la furt. Cele trei vehicule, în valoare totală de 70.000 euro, au fost indisponibilizate la sediile Poliţiei de Frontieră, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun. Imagini pe www.politiadefrontiera.ro

Leave a reply