
Se pot cumpăra de astăzi biletele pentru gala Superkombat World Grand Prix la Reșița
Prima gală Superkombat World Grand Prix din anul 2014 se va desfăşura în municipiul Reşiţa în data de 12 aprilie. Dintre românii care vor lupta la Reşiţa fac parte renumiţii luptători Local Kombat: Cătălin Moroşanu, Raul Cătinaş, Sebastian Ciobanu şi Ciprian Şchiopu. Invitaţii speciali sunt campionii mondiali: Jérôme Le Banner şi Semmy Schilt. În ring, alături de sportivii români vor evolua şi luptători străini, recunoscuţi la nivel internaţional.
Evenimentul este organizat de Primăria şi Consiliului Local al Municipiului Reşiţa în parteneriat cu Federaţia Română de Kempo și fi va fi transmis, în direct, de Eurosport, dar şi de alte televiziuni în peste 80 de ţări de pe 4 continente. În România va fi difuzat, în direct, de Sport.ro iar imediat după miezul nopţii, în reluare, pe Pro TV.
Biletele pot fi achiziţionate începând de astăzi, 4 aprilie, între orele 11.00-19.00, de la casele de bilete de la Sala Polivalentă şi de la Complexul Municipal de Sport şi Sănătate din cartierul Lunca Bârzavei (în incinta Bazinului Olimpic de Înot, Strada Făgăraşului nr. 16), inclusiv sâmbătă şi duminică. Totodată, biletele sunt disponibile şi on-line, în reţeaua eventim.ro, în magazinele Germanos, Domo, Orange