Turneul ‘Fenomental’, programat de Viţa de Vie se amână după accidentarea lui Despot

Turneul ‘Fenomental’, programat de Viţa de Vie se amână după accidentarea lui Despot
vitadevie.ro

vitadevie.ro

Turneul ‘Fenomental’, programat de Viţa de Vie să aibă loc în 31 de oraşe, începând din 17 ianuarie la Timişoara, va fi amânat cu o lună, după ce liderul trupei, Adi Despot, a suferit un accident la ski, informează un comunicat al trupei.

Pe 3 ianuarie, Adrian Despot, solistul trupei, a suferit o fractură la mâna dreaptă, în Bulgaria. ‘Paradoxal, nu e foarte multă zăpadă în perioada asta a anului. Sunt multe pietre, în schimb. Am avut ghinionul să mă întâlnesc pe pârtie cu o piatră’, spune Adrian Despot.

Dus imediat la spital, medicii bulgari i-au pus diagnosticul ‘fractura intraarticulară’, apoi l-au trimis în România pentru a fi supus unei intervenţii chirurgicale. Solistul trupei Viţa de Vie a fost operat pe 6 ianuarie, la Spitalul Militar din Bucureşti, de către dr. Bogdan Marinescu, şeful secţiei de Chirurgie Plastică, asistat de dr. Florin Popescu.

Intervenţia a fost una destul de dificilă şi a durat două ore. Recuperarea parţială presupune şase săptămâni cu mâna imobilizată, după care vor urma câteva săptămâni de fizioterapie. Medicii spun că recuperarea totală se va face în aproximativ un an.

‘Din ce mi-au explicat doctorii, riscul era pierderea parţială a mobilităţii mâinii drepte. Ăsta e coşmarul oricărui chitarist’, mai spune Adrian Despot, care a mulţumit întregii echipe conduse de dr. Bogdan Marinescu pentru profesionalism. ‘Am fost tratat excepţional, atât din punct de vedere clinic, cât şi uman. Am întâlnit nişte medici şi mai ales oameni extraordinari care, fără să ţintească lucrul acesta, îmi vor rămâne mereu în suflet’, a mai declarat Despot.

Viţa de Vie anunţă că primele 12 concerte din cadrul turneului ‘Fenomental’ au fost deja reprogramate pentru toamna anului în curs. Turneul va începe pe 21 februarie la Piteşti şi se va încheia pe 15 noiembrie la Slatina.
AGERPRES/

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )