Primăria Timișoara începe eutanasierea maidanezilor

caine agresiune copil milcoveniPrimii câini fără stăpân vor fi eutanasiaţi de municipalitatea timişoreană în această săptămână, în funcţie de data la care au intrat în evidenţele adăposturilor.

Potrivit viceprimarului Dan Diaconu, săptămână trecută, primarul a împuternicit persoanele care vor semna deciziile de eutanasiere.

‘Consiliul Local ar mai trebui să adopte doar hotărârea referitoare la subvenţionarea sau nu a sterilizării, pentru că aceasta este obligatorie până la data de 1 ianuarie 2015’, a declarat Dan Diaconu.

Poliţia naţională şi inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş vor avea posibilitatea de a intra inclusiv în curţile oamenilor pentru a efectua verificări.

Câinii fără stăpân din Timişoara fac victime continuu, doar în ultimele trei săptămâni fiind muşcaţi grav doi bărbaţi.

‘Zilnic ajung la spital 5-6 victime ale atacurilor câinilor. Dacă facem un calcul, cifra celor muşcaţi anual este impresionantă’, a declarat pentru AGERPRES dr. Virgil Musta, purtător de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase ‘Victor Babeş’ din Timişoara.

Lasă un răspuns