Prima Pagina / Banat / Performanţa se face cu sacrificii !

Performanţa se face cu sacrificii !

Picture 035Dacă au început şcolile, şi-au reluat pregătirile şi atleţii reşiţeni. Că uni dintre ei au făcut-o cu câteva zile mai devreme, este adevărat, dar şi mai adevărat este că cei 5 antrenori cu cei aproximativ 100 de copii, oficial au dat drumul la treabă pe 6 Ianuarie de Bobotează.
Bucuroşi nevoie mare de revedere, copiii nu s-au lăsat rugaţi şi-au trecut la încălzire. După urarile tradiţionale, nu a mai contat faptul că pentru unii dintre ei Craciunul bate la uşă, nu a mai contat decât că sunt iar impreună.
Bucuroşi nevoie mare de reluarea antrenamentelor s-au dovedit a fi si antrenorii profesori, care glumeau cu copiii ,,că deh,e prima zi şi aşa intrăm în atmosferă” imi mărturisea unul dintre ei. De mâine (nota redacţiei 7 Ianuarie) lucrurile o să intre în normal.
Din curiozitate, am fost prezent şi-a doua zi între ei. Mare dreptate aveau. Copii de 9-10 ani, dar si cei de 18-19 grupaţi pe diferitele specialităţi sportive, şi-au văzut de treabă. După obişnuitele exerciţii de încălzire, toată lumea a trecut la treabă. Aşa i-am descoperit pe copiii de la disc şi bilă, i-am putut vedea la treabă pe marşaluitori, am remarcat o disciplină ca în armată. Glumele au dispărut şi-au fost înlocuite cu seriozitatea, şi scriu asta pentru că, fiecare ştia ce are de făcut. Cei mai mari din grupe alergau în faţă, pe când picii încercau să le ţină pasul. Nimeni nu crâcnea. ,,Fără disciplină nu facem nimic. Copiii ştiu asta pentru că noi avem o relaţie profesională excelentă cu ei, şi spun asta prin rezultatele pe care le-am obţinut în 2013. Din nimic, am reuşit să avem mulţi copii campioni la diferite discipline” ne mărturisea cu destulă modestie unul dintre profesorii antrenori. Dacă de la 1 Ianuarie sălile de sport din oraş au trecut sub directa supraveghere a Primăriei Reşiţa, toată lumea se aşteaptă ca şi atleţii sa beneficieze de-o sală a lor. ,,E foarte greu în perioada de iarnă să faci pregatire cu copiii atleţi pe unde apuci. Dacă nu ai loc într-o sală, preferăm să lăsăm copii acasă şi asta pentru că nu putem să ne desfăşurăm activitatea cum ar trebui. Exemplific prin faptul că sprinterii nu pot face decât starturi într-o sală de dimensiunile actualei săli a liceului Traian Vuia, ori noi avem nevoie de o sală cu cel puţin 60 m deci e foarte greu, dar acum dacă am trecut sub aripa primăriei, îşi v-a arunca sigur cineva ochii şi spre copiii noştri atleţi” ne-a mărturisit un alt antrenor al copiilor. Cum speranţa moare ultima, nu ne îndoim ca domnul primar Mihai Stepanescu, bănaţean get beget şi se ştie mare iubitor de sport, face el cumva şi ajută şi atletismul pentru că, campioni avem slavă Domnului, doar că-i nevoie de câte ceva in plus.

Dan-Alioşa Ulici

About dan aliosa

Lasă un răspuns