Picture 027Timp de 21 de zile, Nicuşor Asandei, a stat la dispoziţie tuturor celor interesaţi să se inscrie la ediţia a-VIII-a a Memorialului ,,Viorel Racoceanu” la fotbal în sală.
Aşadar, între 2-23 Decembrie, în fiecare zi, între 08:00 – 16:00, la Sala Polivalenta din Reşiţa, s-au putut face înscrieri pentru aceasta competiţie.
Ajuns la ediţia cu numarul VIII, Momerialul ,,Viorel Racoceanu”, a adus la startul întrecerii opt echipe din judeţul Caraş-Severin, cu jucători care evoluează la diferite nivele în fotbalul românesc şi nu numai. Jucători amatori dar şi adevăraţi profesionişti, actuali sau foşti, s-au înscris în competiţie la diverse echipe.
În ajun de ajun de Craciun, delegaţii celor opt echipe inscrise, s-au prezentat la orele 16:00 conform regulamentului impus de organizatori, pentru tragerea la sorţi şi înştiinţarea delegaţilor, cu privire la regulamentul turneului, din perioada 27-29 Decembrie 2013.
S-au stabilit astfel cele două grupe:
Picture 120În Grupa A: Power Desk, Drink Team, Real Madrid, Milan
În Grupa B: Explorom Cariere, Recolta Rafnic, Coralys, Coda Vinci.
Asociaţia Sportiva ,,Venus Reşiţa”, organizatorul acestui memorial, în parteneriat cu Radio-Reşiţa, cu ,,Vest TV”, cu Jurnal de Caraş şi Televiziunea Banat ,,Vali Hora”, având sprijinul sponsorilor: Consiliul Judeţean Caraş-Severin, S.C. 3×3 S.R.L., Hotel Rândunica-Crivaia, S.C Dalami Print S.R.L Caransebeş, S.C Triumf Trust S.R.L., S.C.Persam S.R.L Oraviţa, Cabinet Medical Ioan Brizu S.R.L., Restaurant Olle,
Terasa-Restaurant ,,La Tzompy”, Deputat Vali Rusu.
Iată loturile echipelor participante:
Power Desk – Adrian Anghel, Costin Coşoi, Alexandru Avramovici, Iulian Guiescu, Mircea Vulpoi, Răzvan David, Ionuţ Pleşoianu, Natanhel Pungilă, Daniel Amariei, Marius Horţ, Alin Bobină.
Drink Team – Crăciunescu Alexandru, Calotă Claudiu, Berinde Marius, Bârsan Octavian, Berinde Adrian, Fodor Attila, Monea Marius.
Picture 115Real Madrid – Cărămălău Bogdan, Oncică Arthur, Bordea Aurelian, Vădrariu Daniel, Mateiaşi Eduard, Popescu Ovidiu, Fedor Flavius, Cojocaru Daniel.
Milan – Copocean Cristian, Beica Andrei, Osain Claudiu, Vişatovici Bosco, Vegyinaş Laurenţiu, Domondi Carol, Mezin Răzvan, Brumar Miodrag, Boldea Nicu, Doană Casian, Şirian Liviu, Gradinaru Mihai.
Explorom Cariere – Gaină Alin, Matei Ionuţ, Doană Leontin, Opriţa Daniel, Moţi Cosmin, Bercsenyi Cristian Alexandru, Francisc Vaştag, Dobre Lucian, Dumitru Florentin.
Recolta Rafnic – Patas Marian, Chicheş Marian, Gluvac Petru, Tilos Marian, Muselin Mihai, Mincan Alin, Blaj Petru, Sonia Sorin, Hoţa Petrovici, Popovici Pavel, Mihalce Nicolae, Blaj Petru.
Coralys – Jorz Mario, Chelu Cornel, Gherasim Ciprian, Popescu Valentin, Stanciu Nicolae, Silviu Izvernar, Suciu Sorin, Urlică Alex, Vucu Cosmin, Iyiock Marin, Ţundrea Nicolae, Fomitescu Matei.
Coda Vinci – Sile Giurcanu, Alin Pitaru, Robert Lupu, Brejneni Laurenţiu, Paul Alin, Loty Vaştag, Ciobanu Costel, Utiu Raul, Victor Vaştag, Ilas Valentin, Costache Răzvan, Andrei Vaştag.
În 27 Decembrie 2013, începând cu orele 10:00 Memorialul ,,Viorel Racoceanu”, a debutat cu întalnirea dintre Power Desk şi Milan.
DSCF3905Un joc destul de animat, cu ocazii multe la ambele porţi dar şi cu parade de excepţie ale lui Cristian Copocean, care-au facut oarecum diferenţa. Nu-i suficient sa şti fotbal, dacă nu-i şi seriozitate. Sigur ca futsalul nu-i acelaşi lucru cu fotbalul mare, deşi-s, se spune, surori.
Meciul de debut al ediţiei a VIII-a s-a terminat cu un 3-8 la discreţia Milaniştilor.
Într-un al doilea meci al zilei inaugurale, s-au întâlnit doua echipe solide, bine aşezate în teren, cu jucători de marcă in ambele formaţii.
Astfel că Explorom Cariere au jucat impotriva celor de la Coda Vinci. La Explorom, întalnim un Cosmin Moti de la Ludogoret din Bulgaria, un Daniel Opriţa, un Lucian Dobre, un Cristi Bercsenyi, un inimos Leo Doana, un acelasi pasionat Fery Vaştag, iar de partea cealaltă, un Robert Lupu, căpitanul Echipei Naţionale de Futsal a României, calificată după cum se ştie la Campionatul European – Belgia 2014, un Laurenţiu ,,Cacao” Brejneni, pe unchiul Loty si nepoţii Andrei & Victor Vaştag.
Un joc destul de atractiv, joc care-i scoate in evidenţă pe cei doi portari ai ambelor echipe, Alin Gaină şi Sile Giurcanu, un joc cu foarte multă pasiune şi ritm, un joc destul de echilibrat, dar totuşi un meci câştigat de Coda Vinci cu 5-3.
A treia partidă programată pentru întâia zi, a pus faţa în faţa pe cei de la Drink si pe REAListii Madridului.
Sigur că favoriţii n-au lăsat loc de interpretări, având in poartă un Bogdan Cărămălău în zi de excepţie, aşa cum are Bogdan tot mai des aceste zile, un Daniel Vădrariu în formă maximă, un Ovidiu Popescu puţin nervos dar jucator de geniu, un Oncică Arthur ambiţios, un Edy Mateiasi cu poftă de fotbal, dimineaţa, la prânz şi seara, o minte limpede Daniel Cojocaru.
REAListii n-au facut deloc economie la efort şi asta s-a vazut pe parcursul jocului. Un Daniel Vădrariu de excepţie, bun pasator, fin dribleur, muncitor ,,calificat” la efort, să nu-i ştirbim din merite atunci când vine vorba de gol. O poftă de gol al unui fundaş-mijlocaş cum doar un vârf precum Ovidiu Popescu o mai are. Un meci la care mai trebuie remarcat doar scorul: 2-12…
După o pauza de două ore, s-au reluat meciurile primei zile.
Recolta Rafnic a dat piept cu baieţii de la Coralys. Un meci frumos, cu o echipa frumoasă, Recolta Rafnic, o echipă cu oameni modeşti care işi văd lungul nasului. ,,Pentru noi e foarte important că participăm” marturisea la un moment Hota Petrovicc, unul dintre baieţii de la Rafnic.
Un meci cu foarte multe goluri, cu un Silviu Izvernar în zi de excepţie, prezent in ambele faze, atac şi aparare, mai mereu cu doi-trei adversari lănga el, dar cu toate astea, unul dintre principalii marcatori ai celor 18 goluri ale Coralyştilor. Bun jocul lui Suciu Sorin, dar şi-al lui Stanciu Nicolae. La 3-18, putem adaugă doar, bun jocul per ansamblu al celor de la Coralys.
Orice competiţie are nevoie de-un meci Milan – Real, fie că-i vorba de Liga Campionilor, fie că-i vorba de Campionatul Mondial al Cluburilor sau pur şi simplu la Memorialul ,,Viorel Racoceanu”.
Imposibilul a devenit posibil şi în partida a-V-a a primei zile, în faza grupelor întâlnim Milan – Real Madrid.
Cristian Copocean, portarul Milaniştilor a făcut doar atât cât să nu fie un dezastru in dreptul golurilor primite. Şi în acest al doilea meci al REAListilor, efectiv au strălucit pe teren Popescu şi Vădrariu, fără să ştirbim din meritele celorlalţi baieţi din teren.
Remarcăm doar nervozitatea excesivă a celor de la Milan (nici nu se putea altfel), provocaţi cu profesionalism de acelaşi Ovidiu Popescu. Cu siguranţă vechile poliţe ramase neplătite…
Nici scorul nu mai surprinde pe nimeni: Milan-Real Madrid 0-4.
La acest scor, cuvintele sunt de prisos.
Ultimul meci al primei zile a pus faţa în faţa pe cei de la Coda şi pe cei de la Coralys.
Cu un Robert Lupu sclipitor, cu ,,Cacao”- Brejneni iar cu poftă de joc, cu un Andrei Vaştag mereu cu capul sus, cu un portar-golgeter ca Sile Giurcanu, Coda s-a impus cu un 5-3. La Coralys s-a evidenţiat doar Silviu Izvernar cu cele două reuşite.

Rezultatele zilei I:
Power Desk – Milan 3-8
Explorom Cariere – Coda Vinci 3-5
Drink Team – Real Madrid 2-12
Recolta Rafnic – Coralys 3-18
Milan – Real Madrid 0-4
Coda Vinci – Coralys 5-3

Picture 080A doua zi a Memorialului ,,Viorel Racoceanu” la fotbal în sală a început cu meciul dintre Power Desk – Drink Team. Un meci destul de echilibrat, cu ocazii de-o parte şi cealaltă, cu doi portari în forma care-au facut ca scorul să arate doar 4-5. De la Power l-am remarcat pe Alin Bobină iar de la Drink Team pe Marius Berinde.
Al doilea meci al zilei a II-a, Explorom Cariere împotriva celor de la Recolta Rafnic. Un meci început cu dreptul de băieţii de la Rafnic, care înscriu încă din primele secunde ale meciului. V-a fi acesta meciul surpriză? Probabil, da, pentru că cei de la Rafnic au un început excelent si după cinci minute conduc surprinzător cu 2-0. Schimbările celor de la Explorom, aduc încet linistea în tabara favoriţilor. În minutul 12, era deja
4-2 şi asta se datorează faptului că alaturi de Leo Doană, în teren şi-a facut jocul Daniel Opriţa alaturi de Florentin Dumitru, da, acel Florentin de aur al Stelei Bucureşti. Alături de cei trei, foarte bun jocul lui Lucian Dobre. Cu un Alin Gaină în poartă, deşi accidentat, carieriştii s+au dezlănţuit şi în teren dar şi pe tabela de scor. Deşi a făcut un joc excelent, Francisc Vaştag, a fost oarecum eclipsat de Daniel Opriţa într-o dispoziţie excelenta de joc, cu un apetit de gol ieşit din comun. Sigur că servanţii Leo Doană, Lucian Dobre, Florentin Dumitru şi-au făcut pe deplin datoria astfel că Daniel Opriţa, în urma acestui joc devine golgeter al competiţiei. 23-6 un scor destul de neobişnuit pentru un meci de fotbal în sală, dar foarte plăcut ochiului privitorului. Cele 29 de goluri au făcut deliciul spectatorilor prezenţi în Polivalenta din oraşul de pe Bârzava.Picture 054
Aplauze la scenă deschisă au primit şi baieţii de la Rafnic, care-au prestat un joc frumos, deschis, combinativ, dar, ,,Atât am putut din păcate pentru acest meci. Poate în viitor dacă o să facem şi noi câteva achiziţii o să ne descurcăm mai bine”, spune râzând unul dintre băieţii de la Recolta Rafnic. Cu un aşa tonus, baieţii din Rafnic merită respect.
Drink Team şi Milanul s-au întâlnit pentru al treilea meci al zilei. Andrei Beică şi Bosco Vişatovici, un cuplu sudat în apărarea milaniştilor, cu un Cristian Copocean din nou în zi de graţie, Milanul pune stăpânire pe joc, şi Casian Doană işi face de cap printre printre jucatorii drinkului.
Parcă stiu de undeva jocul ăsta, dar acum nu-mi amintesc exact de unde… Un 2-9 fără prea multe comentarii.
După pauza de prânz, începe după amiaza de fotbal spectacol în Polivalenta reşiţeana.
Întai stau faţa în faţa băieţii de la Recolta Rafnic şi cei de la Coda Vinci. N-a mai surprins pe nimeni începutul de meci. Încă din primele minute, răfnicenii dau două goluri şi stau liniştiţi. Adevarat ca nu pentru mult timp. Şi asta pentru că nu a fost de acord Laurenţiu ,,Cacao” Brejneni, care prinde o torpila a la Gavril Uţiu şi întâi reduce scorul la 1-2, pentru că in faza imediat următoare, pe fondul micilor discuţii dintre jucatorii Recoltei, să profite capitanul Echipei Nationale a României de futsal, Robert Lupu şi să aducă liniştea în tabăra celor de la Coda. Un 2-2, încă mulţumitor pentru răfniceni, nu şi pentru cei de la Coda, care înscriu pe final de primă repriză prin Alin Pitaru. Bun jocul din prima repriză şi pentru Sile Giurcanu, un portar destul de sigur, deşi extrem de nervos pe alocuri. În nota obişnuită Andrei Vaştag, capul limpede din aparare, dar şi Valentin Ilas, o furnică atomică, un liant între apărare şi atac.
Repriza secundă incepe cu acelaşi Robert Lupu peste tot, în apărare dar şi în atac, când pe stânga, când pe dreapta, cu o condiţie fizică de invidiat, cu un control al balonului impecabil, un excelent coordonator, un pasator desăvârşit, fapt ce-i pune deseori in dificultate pe baieţii de la Rafnic. Un Victor Vaştag cu-al lui 1+9 pe tricou, mereu cu zambetul pe buze şi prietenos cu toţi adversarii direcţi. Mulţi dintre cei prezenţi în Sala Polivalentă din Reşiţa au remarcat frumuseţea jocului de placere şi din placere al lui Victoraş. N-a putut trece neobservat nici Pitaru, care în acest meci a fost de neoprit.
Picture 052Întalnirea a doua a după amiezii a pus în teren Realul Madrid şi pe cei de la Power Desk. Cu Daniel Vadrariu intr-o mare creştere de formă, cu o poftă de joc cum rar poţi întâlni la un jucator de fotbal din România in sfârşitul lui Decembrie, cu un Ovidiu Popescu harţuitor pentru orice fotbalist fie el cu sau fără nume, inclusiv pentru jucătorii adverşi aflaţi pe banca de rezerve, un driblor desavârsit, cu un apetit al golului cum numai la marii fotbalişti întâlneşti, cu un Oncică Arthur muncitor, cu un Daniel Cojocaru calm şi mereu cu capul la joc, cu un Eduard Mateiasi prezent pe tot terenul, avându-l in poartă pe Bogdan Cărămălău sigur în intervenţii, rezultatul nu putea fi decât unul pozitiv pentru REALiştii Realului Madrid. La echipa celor de la Power Desk, n-am remarcat decât nervozitatea excesivă a unor jucatori ca Alexandru Avramovici şi Razvan David, cu dese comentarii la adresa lui Dorian Micloşina, unul dintre arbitrii meciului, dar şi cu poftă de joc a lui Alin Bobină şi a lui Mircea Vulpoi. Un 6-2 normal după aspectul jocului.
Ultimul meci al zilei avea să fie si cel mai echilibrat al turneului. Cei de la Coralys i-au întâlnit pe cei de la Explorom Cariere. Meciul cu miză, şi-a pus amprenta pe spectacolul fotbalistic. Cu un Mario Jorz în poartă, coralyştii au avut o siguranţă în plus. Cu un Silviu Izvernar, bataios in gura porţii adverserse, hărţuindu-i rând pe rând pe apărătorii carieriştilor, cu un Cornel Chelu uşor ezitant în începutul de meci, cu un Leo Doană mereu tânar şi neliniştit, cu un Daniel Opriţa de neoprit, cu un Florentin Dumitru venit la Reşiţa pentru a oferi spectacol, cu un Lucian Dobre pregatit intotdeauna pentru orice, spectacolul a fost garantat. 3-3 care a nemulţumit coralyştii, nu şi pe carierişti.
Un rezultat de egalitate, care permite carieristilor sa facă pasul catre semifinale.

Rezultatele zilei II:

Power Desk – Drink Team 4-5
Explorom Cariere – Recolta Rafnic 23-6
Drink Team – Milan 2-9
Recolta Rafnic – Coda Vinci 3-10
Real Madrid – Power Desk 6-2
Coralys – Explorom Cariere 3-3.

DSCF3783În urma acestor rezultate, în semifinale s-au calficat primele două clasate din cele două grupe: Real Madrid şi Milan din Grupa A, respectiv Coda Vinci şi Explorom Cariere din Grupa B.
Ziua a treia a Memorialului ,,Viorel Racoceanu”, e ziua semifinalelor dar şi-a finalelor.
Real Madrid – Explorom Cariere, un meci în care tinerii s-au impus în faţa mult mai titraţilor. Astfel Vadrariu Daniel straluceşte si-n ziua a treia împreună cu Ovidiu Popescu & Company, iar Leo Doană, Daniel Opriţa şi ceilalţi colegi din cariere, nu pot mai mult decât să se gandească la finala mică.
În cealaltă semifinală, Coda Vinci întâlnesc pe Milan. La Coda Vinci acelaşi Robert Lupu este peste tot şi-şi conduce echipa catre finală.

Rezultate semifinale:
Real Madrid – Explorom Cariere 5-3
Coda Vinci – Milan 5-2

Finala mica:
Milan – Explorom Cariere 7-4
Un meci destul de bun, din pacate oboseala şi accidentarile şi-au pus amprenta serios pe buna desfăşurare a celei de-a treia zi de întrecere.

Finala mare:
Real Madrid – Coda Vinci 1-3
Meciul nici n-a început şi medicul avea mult de muncă. Multe contracturi musculare, multe echimoze…
Şi acelasi Robert Lupu peste tot, care-şi conduce elegant echipa pâna la final.
La Memorialul ,,Viorel Racoceanu” au fost premiaţi:
Coda Vinci cea mai bună echipă
Real Madrid locul II
Milan locul III
Cărămălău Bogdan – Real Madrid – cel mai bun portar al turneului
Daniel Opriţa – Explorom Cariere – cu 13 goluri a fost desemnat golgeterul turneului
Robert Lupu – Coda Vinci – cel mai tehnic jucător

DSCF3991Un moment inedit s-a întâmplat la decernarea trofeului pentru cel mai tehnic jucător, atunci când Robert Lupu, a mers cu trofeul câştigat la Daniel Vadrariu şi i l-a înmânat acestuia spre surprinderea tuturor celor prezenţi. Gestul a fost bine apreciat de întreaga asistenţa care l-au aplaudat la scenă deschisă pe Robert dar şi pe Daniel ,,Piciu” Vadrariu.
„Mi-a plăcut foarte mult cum a jucat Daniel Vădrariu. Noi am câştigat turneul şi probabil acesta a fost criteriul pentru care am fost desemnat cel mai tehnic jucător. Vădrariu a făcut un turneu extraordinar, finala a pierdut-o, dar trofeul cred că merita să îl câştige.“ a spus la final Robert Lupu
Daniel ,,Piciu” Vadrariu: „Îi mulţumesc lui Robert Lupu pentru gestul făcut. Înaintea finalei auzisem că eu voi fi desemnat cel mai bun jucător al competiţiei. Păcat că am pierdut finala, este pentru a doua oară când se întâmplă la acest memorial.“
Meciurile la acest memorial au fost arbitrate de Sorin Micloşina şi Gheorghe Balaj în teren,iar la masa tehnică, au asistat Nicuşor Asandei şi Bogdan Balaj.
Sfarşit al Memorialului ,,Viorel Racoceanu” ediţia a VIII-a, final de an competiţional dar şi final de 2013.
Pentru câteva zile fotbalul reşitean işi ia o mică vacanţă…

Dan-Alioşa Ulici

Comments

Leave a reply