Forte proaspete la ISUPentru a-şi dezvolta o carieră domeniul situaţiilor de urgenţă, absolvenţii de liceu au la dispoziţie două instituţii de învăţământ care oferă pregătirea în acest domeniu: Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti şi Şcoala de subofiţeri de pompieri şi protecţie civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti. Pe lângă acestea, şi în alte şcoli militare sunt pregătite cadre care, după absolvire, să deservească nevoile structurilor din care este alcătuit Ministerul Afacerilor Interne, printre acestea s-a numărat, în anii trecuţi, şi Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

După absolvire, noilor specialişti atât în domeniul situaţiilor de urgenţă, cât şi în alte specializări necesare bunei desfăşurări a acestor activităţi, li se asigură locuri de muncă în Ministerul Afacerilor Interne prin distribuirea lor, în funcţie de diferite criterii către instituţiile subordonate.
Astfel, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin au ajuns trei ofiţeri şi un subofiţer. Unul din ofiţeri îşi desfăşoară activitatea la sediul instituţiei, în timp ce, subofiţerul şi ceilalţi ofiţeri au fost repartizaţi la structurile operative.

Leave a reply