Cercetătoarea Alma Nicolin, lector la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină a Banatului ‘Regele Mihai I al României’, susţine, într-un interviu acordat AGERPRES, că un tânăr cu adevărat bine instruit, din toate punctele de vedere, poate reuşi foarte bine şi în România

Cercetătoarea Alma Nicolin, lector la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină a Banatului ‘Regele Mihai I al României’, susţine, într-un interviu acordat AGERPRES, că un tânăr cu adevărat bine instruit, din toate punctele de vedere, poate reuşi foarte bine şi în România. Deşi şi-a pregătit lucrarea de doctorat în Marea Britanie, Alma Nicolin a preferat să rămână în România şi să apere biodiversitatea.

Până la cei 39 de ani, Alma Nicolin a fost implicată în opt proiecte majore de cercetare în domeniul evaluării şi monitorizării biodiversităţii şi a speciilor rare din ariile protejate şi siturile Natura 2000, monitorizarea unor specii rare, endemice din Banat, analize moleculare pentru identificarea subspeciilor şi populaţiilor, materializate în peste 30 de publicaţii naţionale şi internaţionale.

AGERPRES: Când aţi descoperit că iubiţi natura atât demult încât să vă dedicaţi total acestui domeniu?

Alma Nicolin: De mică mi-a plăcut natura. Am fost o familie de turişti, fără a fi pretenţioşi faţă de condiţiile de cazare sau masă. Conta doar ceea ce vizitam şi aşa am avut ocazia să cunosc multe dintre locurile deosebite ale României. Aşteptam concediile cu multă nerăbdare: încărcam maşina şi plecam încotro ducea drumul – la munte sau la mare – cu cortul. Deci, nu mi-a fost greu să aleg ce aş vrea să fac în viaţă, am avut doar trei opţiuni: astronaut, alpinist sau orice altceva ar avea legătură cu natura. Mai târziu am aflat că asta înseamnă naturalist, biolog, ecolog.

AGERPRES: De ce aţi ales să intraţi în cercetare?

Alma Nicolin: La terminarea facultăţii, am început doctoratul cu frecvenţă în cadrul disciplinelor Botanică şi Ecologie – Fitocenologie, ale USAB Timişoara. Activitatea de cercetare mi-a plăcut de la început, în special cea efectuată pe teren. Am realizat că prin munca mea pot să contribui la conservarea biodiversităţii din această regiune. Am studiat mai ales rezervaţiile naturale din judeţele Caraş-Severin şi Timiş. Încă înainte de intrarea României în Uniunea Europeană am avut ocazia să înţeleg ce este şi ce va fi, în final, reţeaua europeană de arii protejate Natura 2000.

Din anul 2007, am participat la proiecte importante care au urmărit implementarea acestui sistem şi în ţara noastră. Mai mult sau mai puţin, direct sau indirect, adesea prin voluntariat, am contribuit la cunoaşterea şi conservarea biodiversităţii în arii protejate renumite: Parcurile Naţionale Cheile Nerei – Beuşniţa, Domogled – Valea Cernei, Semenic – Cheile Caraşului, Parcurile Naturale Porţile de Fier, Grădiştea Muncelului – Cioclovina, Siturile Natura 2000 Munţii Ţarcu, Cheile Rudăriei, Ţinutul Pădurenilor.

Pentru a ajunge un bun specialist în acest domeniu, au fost necesari câţiva ani de studiu şi activităţi complexe de elaborare a proiectelor cu finanţări europene, de evaluare a acestora şi de implementare a lor. Nu au mai fost suficiente doar cunoştinţele de biologie şi ecologie, devenind necesare şi altele, legate de legislaţia naţională şi comunitară, de activităţi de management de proiecte, chiar contabilitate şi achiziţii publice. Este vorba de un domeniu activ, care presupune mult efort, dar în care învăţarea este continuă şi diversificată. Iar acest efort este îndulcit în primul rând de o răsplată sufletească.

Faptul că, în ciuda tuturor problemelor economice ale ţării, care se răsfrâng şi asupra naturii (prin exploatarea necontrolată a pădurilor, prin braconaj, investiţii haotice: microhidrocentrale, parcuri foto-voltaice, eoliene), încă mai avem arii naturale bine conservate, pe suprafeţe semnificative, ne aduce, tuturor celor implicaţi, satisfacţii morale.

AGERPRES: Ce vă motivează să faceţi tot ceea ce faceţi? Simţiţi că ajutaţi România? Cum?

Alma Nicolin: Dedic această muncă fetiţei mele şi generaţiilor următoare, sperând că vor înţelege şi vor proteja natura chiar mai mult decât noi. Proiectul meu de suflet este cel pe care încă îl coordonez. Este un proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, Axa 4: Elaborarea planului de management al Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa. În cadrul acestuia realizăm studiile de inventariere şi cartare a speciilor şi habitatelor cu statut de protecţie, evaluăm starea lor de conservare şi realizăm măsuri de management pentru protecţia lor pe termen lung. Proiectul are şi alte activităţi, legate de amenajarea unor trasee tematice, refacerea populaţiilor unor specii periclitate, conştientizarea populaţiei, creşterea capacităţii instituţionale a Administraţiei Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa. Planul de management, care va fi elaborat de către USAB Timişoara, va constitui documentul legal prin care această arie naturală va fi administrată, beneficiarul direct fiind Administraţia Parcului Naţional, partener în cadrul proiectului. Planul de management va cuprinde şi aspecte referitoare la potenţialul de dezvoltare a comunităţilor locale, în special prin turism, regiunea fiind cunoscută pentru numeroase obiective naturale şi cultural-istorice, dar şi pentru modul tradiţional de viaţă, încă evident în satele Banatului montan.

AGERPRES: Aţi fost tentată să rămâneţi în străinătate?

Alma Nicolin: În timpul doctoratului am urmat un stagiu de pregătire în Marea Britanie, deci am avut şansa de a observa diferenţele dintre activităţile didactice şi de cercetare de acolo, comparativ cu cele de la noi. În primul rând, cadrele didactice implicate şi în cercetare au norme de predare mai mici, ceea ce le permite alocarea mai multor zile exclusiv pentru diferitele proiecte de cercetare. Activitatea didactică este interactivă, cu accent pe deducţia logică şi munca individuală a studentului. M-a impresionat modul de colaborare dintre specialişti, frecvent aparţinând de universităţi diferite, însă ghidaţi de interese ştiinţifice comune.

Am primit şi oferte de lucru în străinătate, însă aveam idei şi planuri pe care le puteam realiza şi în România. Nu m-am putut obişnui cu gândul de a lucra într-o altă ţară, când mai puteau fi realizate atâtea şi în România. Iar aspectele financiare nu le-am pus pe primul loc, chiar dacă veniturile nu erau nici măcar comparabile la acel moment. Primul lucru relevant pe care l-am făcut la întoarcerea în ţară a fost să plec pe Valea Nădragului ca să văd din nou o pădure adevărată. Statele central şi vest europene se pot lăuda cu multe lucruri frumoase, dar întinsele areale naturale şi modul de viaţă tradiţional se întâlnesc cu adevărat pornind spre estul Europei.

AGERPRES: Ce satisfacţii are un tânăr cercetător, în România?

Alma Nicolin: Un tânăr cercetător din România poate fi dezamăgit de greutăţile financiare pe care le întâmpină, mai ales în anumite domenii sau teme de cercetare. Pentru a atinge rezultatele dorite, frecvent trebuie să finanţăm cercetarea cu veniturile proprii. În ultimii ani, posibilitatea de a accesa fonduri naţionale pentru cercetare a fost mult redusă. Însă, un sprijin real pentru doctoranzi au fost proiectele finanţate prin POSDRU.

Pe de altă parte, vizibilitatea şi, măcar în parte, valoarea unui cercetător sunt determinate de lucrările publicate în baze de date şi jurnale de renume din străinătate. Însă, aici, accesul celor din estul Europei este limitat, din motive financiare (costuri mari de publicare) sau pentru că munca lor este considerată de interes regional. Încercarea de a implementa un sistem care să permită clasificarea cercetătorilor, indiferent de ţara lor de origine, după anumite criterii, a dat şi erori; se ajunge în situaţia de a considera relevante mai ales rezultate ştiinţifice din anumite state sau de la anumite universităţi, cum sunt cele vest europene, care au o capacitate superioară de a-i sprijini financiar pe tinerii lor cercetători.

De asemenea, unele teme de cercetare nu mai sunt considerate de actualitate. Aşa este cazul celor de biodiversitate care provin, de exemplu, din estul Europei: chiar dacă la noi abia acum se realizează un inventar şi o cartare adevărată a speciilor şi habitatelor, încă descoperind specii noi, în ţările central şi vest europene, acest lucru a fost realizat în urma cu 20-30 de ani. Aceste aspecte îi determină pe numeroşi tineri cercetători din ţară să nu mai încerce publicarea rezultatelor lor în astfel de reviste ci să aleagă, mai degrabă, să lucreze în cadrul unor firme specializate, punând în prim plan veniturile care pot fi obţinute, în condiţiile în care salariile din învăţământul românesc sunt încă foarte mici iar cele din cercetare aproape că lipsesc.

AGERPRES: De ce rămâne un tânăr cercetător în România?

Alma Nicolin: În ciuda tuturor greutăţilor, mulţi tineri cercetători rămân în ţară. Există deja echipe cunoscute de specialişti, care se remarcă prin calitatea muncii lor şi pasiunea de a realiza ceva şi pentru noi, în România. Aşadar, una dintre principalele satisfacţii este de natură morală.

AGERPRES: Ce credeţi că ar trebui să facă tinerii pentru România: să plece şi să o ajute cu sloganuri din afară, să rămână în ţară şi să protesteze sau să muncească mai mult? Este greu să munceşti cinstit în România?

Alma Nicolin: Cred că fiecare dintre noi poate face câte ceva, de aici sau de oriunde, atâta timp cât ne pasă şi ne respectăm pe noi, cu identitatea noastră naţională. Consider că se poate trăi cinstit în România. Înainte să-i criticăm pe alţii sau un sistem anume, fiecare dintre noi trebuie să ne preocupăm de propria persoană. Un tânăr cu adevărat bine instruit, din toate punctele de vedere, poate reuşi foarte bine şi în România. AGERPRES