eduard irimia conferinta de presaMunicipiul Giurgiu va găzdui, la 12 octombrie, al patrulea Superkombat World Grand Prix al anului, gală care va fi transmisă în direct în 80 de ţări de pe 5 continente, şi la care sunt anunţaţi şi cinci luptători români. Campionul mondial Bogdan Stoica îl va înfrunta în meciul serii pe Amir Zeyeda, egipteanul care în trecut l-a învins de două ori prin KO pe Tyrone Spong.

 

Datorită parteneriatului dintre Giurgiu şi Ruse, oraşe care formează o Euro-Regiune, evenimentul a fost prezentat joi cu ocazia a două conferinţe de presă, organizate pe ambele maluri ale Dunării. “Este o premieră pentru noi. Demonstrăm încă o dată că nu suntem doar o promoţie sportivă, ci una care promovează istoria şi cultura. Vom sprijini Ruse, în colaborare cu Giurgiu, în cursa pentru Capitala Europeană a Culturii din 2019. Evenimentul de săptămâna viitoare va avea o expunere mediatică uriaşă, fani din 80 de ţări de pe 5 continent având posibilitatea de a urmări gala de aici, din Giurgiu”, a declarat preşedintele Superkombat, Eduard Irimia, într-o conferinţă de presă.

 

“Am urmărit evoluţia produsului Superkombat la nivel global şi chiar am insistat să aducem o gală la Giurgiu. Ne bucurăm că avem şansa asta deoarece pentru oraşul nostru este o promovare uriaşă”, a spus primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, completat de viceprimarul oraşului Ruse, Strahil Karapceanski: “Este un sprijin reciproc şi demonstrăm faptul că poate exista o bună colaborare între Bulgaria şi România. Gala Superkombat este un eveniment important.”

 

Localnicul Mirel Iacob, cel mai bun luptător de kyokushin din România, va deschide gala Superkombat World Grand Prix IV, urmat de Ciprian Şchiopu, sportiv descoperit în circuitul New Heroes. De asemenea, ţara noastră va avea un reprezentant şi în ultimul turneu de calificare al anului, Dorin Robert urmând să-l înfrunte pe marocanul Ibrahim Aarab în prima semifinală, în timp ce în a doua, campionul mondial WAKO, Abderahmane Coulibaly (Franţa), se va duela cu belgianul Thomas Vanneste.

 

Unul dintre veteranii Local Kombat, Sebastian Ciobanu, va avea un meci revanşă cu surinamezul Redouan Cairo, pe care l-a învins prin KO anul trecut, în timp ce colosul american James “Bestia” Wilson revine în Superkombat.

 

Capul de afiş al Superkombat World Grand Prix Giurgiu va fi confruntarea dintre campionul mondial la categoria cruiser, Bogdan Stoica (15 – 2 – 0, 9 KO), şi egipteanul Amir Zeyada (51 – 19 – 2 , 20 KO), acesta din urmă putându-se lăuda cu două victorii în faţa lui Tyrone Spong, surinamezul care în primăvară l-a făcut KO pe Remy Bonjasky. “Este un adversar cu o experienţă uriaşă, însă eu am început pregătirile din luna august, aşa că mă simt în formă”, a afirmat sportivul român, care i-a făcut cadou viceprimarului din Ruse o pereche de mănuşi cu autograph.

 

Gala Superkombat World Grand Prix IV de la Giurgiu, programată la 12 octombrie, va începe de la ora 22:00, şi va fi transmisă în România de Sport.ro şi de Pro TV, iar la nivel internaţional de Eurosport Internaţional şi Asia-Pacific în 75 de ţări, în Statele Unite ale Americii de Fight Now TV, dar şi în sistem pay-per-view de Epicentre.tv

 

Superkombat World Grand Prix Giurgiu – program:

 

1. Turneu categoria grea – Semifinală 1

Dorin Robert (România) vs Ibrahim Aarab (Maroc)

 

2. Turneu categoria grea – Semifinală 2

Abderahmane Coulibaly (Franţa) vs Thomas Vanneste (Belgia)

 

3. Super-fight – categoria grea

Damian Garcia (Spania) vs James Wilson (SUA)

 

4. Super-fight – categoria super cruiser 95 kg

Redouan Cairo (Surinam) vs Sebastian Ciobanu (România)

 

5. Super-fight – categoria cruiser – 91 kg

Amir Zeyeda (Egipt) vs Bogdan Stoica (România)

 

6. Turneu categoria grea – Finală

Învingător semifinală 1 vs Învingător semifinală 2

 

Leave a reply