Arhivă

Peste 6000 de elevi au beneficiat de consiliere și orientare prin proiectul ”Consiliere și Orientare pentru o viitoare angajare”

liceu elevi bacPeste 6.000 de elevi din judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi au fost consiliaţi, timp de trei ani, în ceea ce priveşte orientarea lor către un anumit liceu sau o anumită facultate, cu ajutorul unui proiect european.

Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin a găzduit, luni, conferinţa finală a proiectului ‘Consiliere şi Orientare pentru o Viitoare Angajare’. Profesori, directori de şcoli şi inspectori şcolari şi dascăli din Caraş-Severin şi Mehedinţi au fost prezenţi pentru a afla bilanţul celor trei ani de implementare a celui mai mare proiect derulat de cele două judeţe în domeniul învăţământului.

În total peste 6.000 de elevi au beneficiat de sesiuni individuale de consiliere şi orientare, ateliere de dezvoltare a competenţelor şi vizite la universităţi, licee sau agenţi economici. Acestea sunt doar câteva dintre activităţile proiectului, menite să le ofere tinerilor şanse mai mari la angajare, după cum a afirmat Ioan Chiosa, managerul proiectului.

‘Întreaga expertiză din acest interval va fi folositoare în special de acum încolo, atât diriginţilor, cât şi elevilor şi părinţilor acestora, într-o orientare adecvată, profesională a copiilor. Şi niciun efort nu este suficient atunci când îi orientăm pe o cale, în abordarea unei profesiuni, fie că vorbim despre alegerea unui liceu, cât şi în alegerea unei facultăţi’, a declarat Paul Şuşoi, inspector şcolar general al ISJ Caraş-Severin.

Preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde, a apreciat munca depusă de dascălii din judeţ. ‘Un proiect de o asemenea dimensiune nu a fost încă derulat în învăţământul din Caraş-Severin şi Mehedinţi. De asemenea, această finanţare a fost dusă la bun sfârşit pe POSDRU, un program european controversat în România, chiar suspendat pentru câteva luni’, a spus Frunzăverde.

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a profitat de ocazie, pentru a-şi spune părerea despre învăţământul din România. În opinia sa, este anormal să organizezi examenele de bacalaureat cu camere de luat vederi, ceea ce nu dovedeşte neapărat lipsa de pregătire, cât, în primul rând, o criză a sistemului. Totodată, Sorin Frunzăverde a acuzat o programă şcolară mult prea încărcată ‘comparativ cu anii ’70, în condiţiile în care lumea nu mai e aceeaşi’.

Proiectul Consiliere şi orientare pentru o viitoare angajare, cofinanţat din Fondul Social European, a beneficiat de fonduri europene în valoare de trei milioane de euro, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. AGERPRES /FOTO PE FLUX/ (AS – autor: Paula Neamţu, editor: Marius Frăţilă)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?
Related Posts