Breaking News
Home / Arad / Sărbătoare mare și zi de post pentru ortodocși: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Sărbătoare mare și zi de post pentru ortodocși: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Credincioşii ortodocşi, catolici şi greco-catolici sărbătoresc joi Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, profetul care a descoperit cel dintâi lumii că Iisus este Mesia trimis de Dumnezeu şi care l-a botezat pe acesta în râul Iordan.

Cultul său s-a dezvoltat iar Biserica, atât în Răsărit, cât şi în Apus, i-a consacrat câteva sărbători importante: Soborul Sf. Ioan Botezătorul (7 ianuarie), Naşterea lui Ioan Botezătorul (24 iunie) şi Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august).

Considerat Înaintemergătorul Domnului, el este ultimul mare profet al Vechiului Testament, dar şi cel care a făcut trecerea spre perioada Noului Testament. Iisus şi-a început activitatea publică numai după moartea lui Ioan Botezătorul.

Scripturile ni-l înfăţişează drept un mare ascet, îmbrăcat în haină de păr de cămilă, cu cingătoare de piele, mâncând lăcuste şi miere sălbatică. El anunţa venirea lui Iisus, spunând: ‘Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt’.

Ioan Botezătorul s-a născut în satul Ein-Kerem, lângă Ierusalim, şi este fiul Elisabetei (verişoara Mariei, mama lui Iisus) şi al preotului Zaharia. A venit pe lume cu aproximativ şase luni înaintea lui Iisus. Nu au copilărit împreună, dar (după părerea unor autori) s-ar fi cunoscut în tinereţe, petrecând probabil o anumită perioadă împreună la Qumran, unde ar fi primit o educaţie eseniană comună.

Predicator ascet, a activat numai în preajma râului Iordan. Predicile sale poartă amprenta radicalismului esenian, anunţând iminenţa Apocalipsei şi a Judecăţii de Apoi, îndemnând la pocăinţă, botez şi ispăşirea păcatelor.

L-a criticat public în mod repetat pe împăratul Irod Antipa pentru culpa de a se fi căsătorit cu Irodiada, fosta soţie a fratelui său vitreg, Philippus, fapt care a atras întemniţarea sa în cetatea Machaerus, din Pereia (azi în Iordania).

La o petrecere cu mulţi oaspeţi, Salomeea, fiica Irodiadei, ar fi dansat în faţa tatălui său vitreg, Irod Antipa, cerându-i capul lui Ioan Botezătorul în schimbul favorului de a-i deveni amantă.

Potrivit scripturilor, Ioan Botezătorul a fost ucis în aceeaşi seară, prin decapitare, iar capul său i-a fost dus Salomeei pe o tavă. Trupul lui Ioan Botezătorul a fost dus de susţinătorii săi în oraşul Samaria (azi în Israel), unde a fost îngropat.

Se spune că împăratul roman anticreştin Julianus Apostatul (360-363) ar fi ars rămăşiţele lui Ioan Botezătorul, împrăştiindu-i cenuşa. Capul ar fi fost salvat şi dus la Alexandria (Egipt), apoi la Constantinopol (Turcia), de unde a fost dus în provincia Poitou (Franţa). Din trup ar mai fi rămas nearse numai un braţ şi un deget.

În amintirea tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Biserica Ortodoxă a rânduit ca ziua de 29 august să fie zi de post aspru.

Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc, care se încheie pe data de 31 august, pe 1 septembrie începând un nou an bisericesc.

Potrivit tradiţiei, ziua de 29 august este una de post, în care este bine să nu se mănânce pepeni, pentru că forma lor aminteşte de cea a capului.

În satul tradiţional, în această zi nu se foloseşte cuţitul, totul se rupe cu mâna.

În popor se vorbeşte şi de un post care ţine ‘de la cruce până la cruce’, un post de două săptămâni, neconsemnat în calendarul creştin, care avea rolul de a-i curăţi pe cei care au săvârşit omoruri sau alte păcate grave. Postitorii mâncau în această zi numai o turtă de grâu sau de mălai. AGERPRES

About admin

Check Also

Bataie de joc la adresa firmelor afectate de CO-VID19 din partea Guvernului Romaniei si Ministerului Economiei

In seara zilei de 14 septembrie 2020, pe site-ul Ministerului Economiei, a fost publicata in …

Lasă un răspuns