universitatea eftimie murgu resita1

 

 

 

„Sunt studenti îmi cunosc drepturile,, este un proiect care încurajează studenţii să îşi susţină punctul de vedere, având şi rolul de informare şi pregătire pentru conceperea regulamentelor. Studenţii vor dobândi cunoştinţe despre lobby, deontologie, etică şi arta dezbateri publice, vor participa la dezbateri pe marginea regulamentelor care îi vizează de asemenea vor analiza legea învăţământului. Se adresează studenţilor din toate centrele Universitare din România, având ca scop principal atragerea şi implicarea studenţilor în vederea participării active la procesele decizionale din cadrul mediului universitar din care provine. Conştientizarea importanţei activităţilor de reprezentare al studenţilor în consiliile facultăţilor, senat, ş.a.m.d, voluntare atât pentru dezvoltarea activităţii academice, dezvoltarea personală şi profesională a tinerilor prin creşterea capacităţilor de comunicare, informare şi socializare. Finanțatorul proiectului este Consiliul Județean Caraș-Severin care este pentru a doua oară alaturi de cea mai mare federație studențească UNSR. Obiectivul principal al proiectului constă în formarea unui număr de 40 de studenţi, timp de 4 zile, în vederea participării active la viaţa universitară de luare a deciziilor în ceea ceea ce îi privesc direct pe studenţi. Proiectul se va desfășura la centrul de practică al Universității de la Coronini, astfel Liga studenților din Reșița se bucură și de această dată de susținerea Universității Eftimie Murgu Reșița.

Leave a reply