Treceri la nivel cu liniile de tramvai, reabilitate cu bani europeni în trei cartiere ale Aradului În trei dintre cartierele municipiului Arad au fost finalizate lucrările de reabilitare a 25 de treceri la nivel cu liniile de tramvai, lucrări care, potrivit reprezentanţilor municipalităţii, vor avea ca efect atât fluidizarea traficului, cât şi reducerea poluării fonice şi a aerului. Lucrările au fost realizate în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, valoarea totală a acestora fiind de aproape 15,4 milioane lei, din care finanţarea nerambursabilă s-a ridicat la peste 12,1 milioane lei, contribuţia municipalităţii fiind de numai 247.548 lei.
În cadrul proiectului care a demarat în august 2011 şi a fost finalizat în această săptămână, au fost reabilitate 25 de intersecţii ale carosabilului cu liniile de tramvai, situate pe artere principale de circulaţie din trei cartiere ale Aradului, respectiv Calea Radnei şi B-dul Nicolae Titulescu (Micălaca), str. Pădurii (Confecţii), str. Petru Rareş şi Calea Zimandului (Grădişte).
Potrivit lui Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, obiectivele proiectului au vizat, în principal, îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a traficului urban. „Ne aflăm la finalul unui nou proiect cu finanţare europeană, care rezolvă probleme importante de trafic la nivelul intersecţiilor cu liniile de tramvai, pe câteva artere extrem de circulate din oraş. În acest fel se vor reduce timpii de deplasare în trafic, se va reduce numărul accidentelor rutiere, se vor reduce ambuteiajele în trafic, în special cele din cartierul Micălaca. Şi, nu în ultimul rând, se va reduce poluarea fonică şi a aerului, în principalele intersecţii din oraş”, a declarat miercuri, Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.
Articol preluat de pe fluxul administratie.ro care citează Agerpres