VIDEO Migranţi ascunşi sau cu documente false, depistaţi la frontieră

VIDEO Migranţi ascunşi sau cu documente false, depistaţi la frontieră

ITP FrontieraÎn ultimele trei zile, poliţiştii de frontieră au descoperit nouă persoane care intenţionau să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de documente false sau ascunzându-se în mijloace de transport, pentru a se sustrage controlului de frontieră.

În data de 01.06.2013, orele 08.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand – judeţul Arad,  s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul maghiar Istan C., în vârstă de 34 de ani, conducând un automarfar marca Mercedes, care transporta seifuri din Turcia pentru o firmă din R. Ungară.

La controlul de frontieră efectuat au fost descoperite ascunse în compartimentul marfă, deasupra cutiilor cu seifuri, două persoane de sex masculin.

Polițiștii de frontieră au efectuat cercetări şi au stabilit faptul că cei doi bărbaţi sunt cetăţeni sirieni, în vârstă de 20 respectiv 41 de ani.

Şoferul a declarat că nu cunoaşte persoanele din remorcă şi nici nu ştie când s-au urcat acestea în camion.

Poliţiştii de frontieră au întocmit, pe numele celor două persoane, lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun.

 

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )