Home / Banat / Misiunea AQUA VOLUNTAR în proiectul “ I love Bega”

Misiunea AQUA VOLUNTAR în proiectul “ I love Bega”

captura peste ilegalaPentru cea de-a treia componentă a proiectului,  componenta IMPLICARE, Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) pregăteşte activităţi care vizează gestionarea eficientă a apei şi promovează respectul faţă de mediu. Aceste acţiuni se vor desfăşura de-a lungul lunii mai. Astfel, preşcolarii vor realiza acasă, împreună cu familia, câte un proiect pentru a reduce consumul de apă, iar şcolarii vor fi încurajaţi în acţiuni de voluntariat pe mediu.

 

Administraţia Bazinală de Apă Banat va iniţia” misiunea AQUA VOLUNTAR“ prin care şcolarii sunt îndemnaţi să-şi asume o responsabilitate în plus: implicări active în acţiunile de igienizare, conştientizare şi mobilizare voluntari. Astfel, în luna mai, va fi realizată prima misiune pe care şcolarii o vor nota în “jurnalul de voluntar” al proiectului şi anume acţiunea de igienizare a malurilor canalului Bega, la care vor participa toţi şcolarii înscrişi în proiectul „ I love Bega”.

 

ABA Banat a demarat săptămâna trecută acţiunea de plantări de pomi în curtea şcolilor respective.

 

Vă reamintim că proiectul educaţional „ I love Bega” se află la jumătatea perioadei sale de implementare (22 martie-21 iunie 2013), fiind încheiate deja activităţile prevăzute la primele două componente, şi anume INFORMARE şi ATITUDINE . „ I love Bega” este un proiect pilot implementat doar în Timişoara.

 

 În cadrul acestora, au avut loc întâlniri ai reprezentanţilor ABA Banat cu cei 230 de preşcolari şi şcolari ai ciclului primar din unităţile şcolare din Timişoara înscrişi în proiect, în care aceştia au fost familiarizaţi cu activităţile specifice gospodăririi apelor, s-au prezentat şi discutat materiale informative care răspund la intrebările de genul: “La ce folosim apa? Ce sunt poluarea, seceta, inundaţiile? Ce putem face pentru a avea ape curate?”

 

 Deasemenea,  s-a stimulat lucrul în echipă al participanţilor efectuând experimente cu şi despre apă fie în sala de clasă, fie în cadrul laboratorului de calitate a apei al ABA Banat.

Informaţii despre proiect pot fi gasite şi pe site-ul instituţiei noastre la adresa www.rowater.ro/dabanat, secţiunea proiecte educaţionale / I love Bega.

About elena.frant

Check Also

Se împlinesc 31 ani de la înființarea Partidului Ecologist Român

“La multi ani, PER! Să crești mare și puternic!” transmite Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist …

Lasă un răspuns