alerta rapire copilElevii din clasele a I – a şi a II- a B de la Şcoala gimnazială  numărul 2 din municipiul Reşiţa au avut parte de o oră specială întrucât în faţa lor s-a aflat ofiţerul de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş – Severin.
Obiecivul acestei întâlnir l-a reprezentat informarea celor mici şi promovarea în rândul lor a numărului european pentru dispariţii de copii – 11 60 00.
S-a dorit astfel, creşterea nivelului de informare al copiilor în ceea ce priveşte modalităţile de prevenire şi intervenţie în cazul dispariţiei de copii.
Această acivitate este de altfel, circumscrisă campaniei lanstă de Poliţia Română în parteneriat cu Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual – FOCUS, în domeniul dispariţiilor de minori.

„Ofiţerul de prevenire le-a prezentat sintetic elevilor câteva situaţii de risc ce se pot ivi atât la şcoală cât şi acasă, mai ales dacă nu sunt sub supravegherea unui adult şi modalităţile corecte de reacţie (în zone aglomerate, la supermarket-uri sau în parcul din cartier). La final, elevii şi cadrele didactice au primit două broşuri, un ghid practic pentru ei şi unul pentru a fi prezentat părinţilor, în acelaşi scop: pentru creşterea gradului de informare şi diminuarea riscului de victimizare în domeniul ce face obiectul campaniei“ declară comisar-şef de poliţie dr. STOLOJESCU GRIGORE, inspectorul șef al IPJ CS.

Leave a reply