Poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Moraviţa au descoperit ascunse şi nedeclarate, în locomotiva unui tren internaţional şi în autoturismul unui cetăţean român peste 5100 pachete ţigări, ce urmau a fi comercializate în ţară.
La PTF Moraviţa Feroviar, pe sensul de intrare în ţară, poliţiştii de frontieră împreună cu inspectorii vamali au efectuat un control asupra unui tren de marfă, care circulă pe relaţia Vrsac – Timişoara.
Cu ocazie controlului fizic al trenului, în camera radiatoarelor de aer pentru răcirea apei motorului a trenului, lucrătorii noştri au descoperit, ascunse, cantitatea de 4500 pachete de ţigări mărcile “Fast”, “Pall Mall”, “Marble” şi “Viceroy”, de provenienţă Serbia.
Ca urmare a celor constatate au fost efectuate verificări la nivelul întregului tren, la final întreaga cantitate de ţigări descoperită a fost ridicată în vederea confiscării.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întocmirii actelor premergătoare începerii urmăririi penale pentru echipajul trenului, cinci cetăţeni români, sub aspectul săvărşirii infracţiunii de contrabandă.
Câteva ore mai târziu, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Moraviţa au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de competenţă.
Astfel, lucrătorii noştri au oprit la control la intrarea în localitatea Denta, un autoturism marca „Volkswagen Passat”, înmatriculat în România. Autovehiculul era condus de către Anca O., de cetăţenie română, în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în judeţul Arad.
La controlul fizic efectuat asupra autoturismului au fost descoperite 650 pachete de ţigări de provenienţă Serbia, mărcile „Trocadero” şi „Pall Mall Slim”, dismulate în bara de protecţie faţă/spate, bord şi sub preşurile din autovehicul.
Poliţiştii de frontieră au intocmit persoanei în cauză o lucrare penală pentru săvârşirea infracţiuni de contrabandă.