telefonul-mobilO femeie din Reşiţa a sesizat poliţia cu privire la faptul că a fost înşelată printr-un telefon. Femeia a fost apelată pe telefonul fix de către un bărbat ce s-a recomandat a fi fiul ei şi i-a spus că a fost implicat într-un accident rutier în Germania în urma căruia a lovit două persoane şi va fi contactată de un avocat. Imediat femeia a fost contactată de alte două persoane ce s-au recomandat a fi avocat şi procuror care i-au solicitat femeii să depună într-un cont suma de aproximativ 20000 lei, bani necesari pentru ca fiul ei să nu facă închisoare.

„Când a realizat că a fost victima unei înşelăciuni, femeia a sunat la poliţie. Reclamanta a declarat că fiul ei este stabilit în Germania de peste 20 ani. În urmă cu câteva zile, un alt bărbat din comuna Lupac a primit pe telefonul mobil un mesaj prin care era anunţat că a câştigat 7000 Euro, însă pentru a intra  în posesia acestuia trebuie să cumpere cartele reîncărcabile în valoare de 1500 lei. După ce a cumpărat cartelele bărbatul a constatat că a fost victima unei înşelăciuni şi a anunţat Poliţia“ explică ag. princ. Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Polițiștii atenționează cetățenii asupra înmulțirii acestui tip de înșelăciuni și fac câteva recomandări extrem de importante în asemenea situații:

  •      verificaţi la sursă orice informaţie prin care vi se cere să trimiteţi bani, prin terţi sau prin servicii de transferuri financiare rapide, unor rude despre care vi se spune o poveste, de obicei impresionantă;
  • nu trimiteţi bani celor care vă solicită acest lucru prin telefon; trebuie să ştiţi că în caz de accident nu este nevoie de bani, ci de îngrijiri medicale de urgenţă care sunt gratuite sau care sunt acoperite de poliţa RCA;
  • întotdeauna verificaţi dacă informaţia este adevărată, chiar sunând la inspectoratul de poliţie din judeţul pe raza căruia vi s-a spus că a avut loc accidentul (numerele de telefon ale tuturor inspectoratelor de poliţie judeţene

 

 

sunt disponibile pe http://www.politiaromana.ro/unitati_teritoriale.htm, apoi click pe judeţul respectiv);

  • sunaţi pe numărul de telefon pe care comunicaţi de obicei cu presupusa victimă sau chiar mergeţi la locul presupusului accident dacă este suficient de aproape;
  • nu daţi curs cererii apelantului de a trimite bani sau coduri de reîncărcare pentru cartele de telefonie mobilă.

Este posibil să primiţi un telefon sau un mesaj în care sunteţi anunţaţi că aţi câştigat un premiu neaşteptat. În acest caz:

  • manifestaţi prudenţă atunci când vi se aduce la cunoştinţă că aţi câştigat un premiu la un concurs la care nu aţi participat vreodată; simpla utilizare a serviciilor unui furnizor (de telefonie, CATV etc.) nu presupune înscrierea automată la vreun concurs, fără consimţământul abonatului. Este cât se poate de clar că dacă nu v-aţi înscris la un concurs nu puteţi fi în niciun caz câştigător!
  • nu achitaţi niciodată în avans sume de bani pentru ridicarea unor premii; plata impozitelor sau a altor taxe se realizează după încasarea premiilor;
  • verificaţi din mai multe surse pentru a vă convinge că nu este o înşelătorie; sunaţi la operatorul de telefonie sau societatea/instituţia care a organizat presupusul concurs.

Respectând aceste sfaturi simple, bugetul dvs. nu va avea de suferit!

Leave a reply