haldina gunoi

Primăria Municipiului Reșița nu a întârziat să răspundă problemei cu incendiile de la haldina de gunoi de pe dealul Lupacului. Vă reamintim, fumul rezultat în urma focurilor de la groapa de gunoi, ajung peste oraș, dăunând grav calității aerului.

Incendiile care izbucnesc zi de zi la haldina de gunoi de pe dealul Lupacului produc un nor de fum gros ce se abate asupra Municipiului Reșița, mai ales asupra cartierului Moroasa. Locuitorii acestei zone au sesizat problema instituțiilor abilitate, dar până acum, nici un efect. Primarul, Mihai Stepănescu, a declarat că municipalitatea nu mai are în subordine această facilitate, toate plângerile trebuind trimise administratorului și oficialităților județene.

Edilul a mai ținut să adauge că va sesiza personal administratorii haldinei de gunoi în vederea stopării acestei probleme. Incendierea gropilor cu deșeuri constituie o infracțiune, iar cei care fac acest lucru vor răspunde în fața legii dacă sunt prinși. De asemenea, focurile izbucnite spontan trebuiesc oprite prin intervenția brigăzii de pompieri.

Leave a reply