
Primul-ministru Victor Ponta îl felicită pe sportivul Emil Imre pentru medaliile câştigate la FOTE 2013
Prim-ministrul României, Victor Ponta l-a felicitat pe Emil Imre pentru aurul și argintul câștigate la Festivalul Olimpic al Tineretului European organizat anul acesta chiar de țara noastră.
”Medaliile sportivului nostru reprezintă o mare onoare adusă ţării noastre la această competiţie sportivă aflată încă în desfăşurare, dar şi un succes personal care ne dă speranţe pentru anii şi competiţiile următoare” a spus printre altele Victor Ponta.
Premierul a mai subliniat faptul că, prin organizarea acestui Festival și prin performanțele lui Emil Imre, ţara noastră s-a înscris în lista ţărilor câştigătoare la această competiţie.
” Ca premier, dar şi ca iubitor al sportului, pot spune că sunt foarte mândru de reuşitele sale şi încrezător în evoluţiile tuturor tinerilor noştri sportivi înscrişi în celelalte competiţii”, a mai spus Victor Ponta.
Prim-ministrul României îi îndeamnă pe români să-i susțină pe toți sportivii înscriși în competiții și le urează succes tuturor tinerilor sportivi.